Jandarmul clujean recordmen la flotări încearcă să-și doboare din nou recordul

Jandarmul clujean recordmen la flotări încearcă să-și doboare din nou recordul
Adrian Petre, jandarmul clujean care a doborât în primăvara lui 2014 recordul mondial la flotări pe dosul palmelor, va încerca să-și doboare duminică recordul naţional la flotări pe dosul palmelor cu greutăţi pe spate.

Totul va avea loc în cadrul celei de-a cincea ediții a evenimentului sportiv ,,Poţi fi şi tu campion", organizat de la ora 14:00 în Food Court-ul complexului comercial din Florești.

Programul manifestării va cuprinde, printre altele, un concurs de flotări cu copiii din public, demonstraţii de judo și de kick-boxing. De asemenea, va avea loc o demonstraţie a luptătorilor antitero din cadrul Jandarmeriei Cluj și o demonstraţie de street workout cu campionul naţional Sorin Toma. 

"Este un proiect conceput pentru descoperirea şi promovarea sportivilor de perspectivă, dar şi a celor care fac iniţiere, mediatizarea, popularizarea şi dezvoltarea sportului românesc", susțin organizatorii.

Plutonier major Adrian Petre, angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj,  este medaliat la campionate mondiale şi europene de judo la grupa peste 30 de ani. Acesta deţine din 9 februarie 2013 un record naţional la flotări (1419 repetări în 49 de minute), din 16 martie 2014 recordul mondial la flotări pe dosul palmelor (631 repetări în 15 minute), iar din 30 august 2015 recordul naţional la flotări pe dosul palmelor, având pe spate o greutate de 77,5 kg.

 

Comenteaza