Jocul campioanei, criticat după înfrângerea cu Young Boys: “Cu Petrescu sau Iordănescu era sacrificiu, asta nu se mai întâmplă acum”

Jocul campioanei, criticat după înfrângerea cu Young Boys: “Cu Petrescu sau Iordănescu era sacrificiu, asta nu se mai întâmplă acum”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fostul antrenor al formației din Gruia, Vasile Miriuță, a vorbit despre evoluția elevilor lui Marius Șumudică la Berna, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

CFR Cluj a ratat calificarea în play-off-ul celei mai importate competiții continentale, după înfrângerea cu 3-1 în fața celor de la Young Boys. “Feroviarii” au contat doar în primele 15-20 de minute ale partidei, iar apoi elvețienii au dominat și au obținut succesul care le-a asigurat calificarea.

Jocul elevilor lui Marius Șumudică a fost criticat de Vasile Miriuță, cel care a pregătit echipa clujeană în două rânduri, în ultimii ani.

“Ce s-a întâmplat la Cluj, s-a întâmplat şi la Berna după primele 20 de minute. Adevărul este că am întâlnit o echipă foarte puternică, s-a văzut diferenţa de valoare, şi individual, şi ca echipă, şi ca organizare din toate punctele de vedere.

Asta e realitatea, n-avem ce face! Dacă ajungi în Champions League, trebuie să faci achiziţii de valoare! CFR a luat nişte jucători buni, dar liberi de contract: Bouhenna, Rodriguez. Trebuie să investeşti şi să aduci 3-4 jucători de mare valoare.

Acum un an, am jucat cu Celtic şi n-a fost o diferenţă fizică. Acum a fost o diferenţă fizică de la cer la pământ. Noi n-am putut să alergăm. CFR Cluj e mai slabă faţă de anul trecut, din toate punctele de vedere. Nu mi-a plăcut de când a început campionatul, nu mi-a plăcut nici cu Lincoln.

Nu mai văd jucătorii atât de motivaţi, nu ştiu ce se întâmplă. Anul trecut, jucătorii mureau unul pentru altul pe teren. Cu Petrescu sau Edi Iordănescu era sacrificiu, asta nu se mai întâmplă acum. Nu pot să spun despre Marius Şumudică, dar spun ce văd. E clar că echipa suferă şi din punct de vedere fizic. Nu pot să evidenţiez niciun jucător de la CFR”, a spus Miriuță, potrivit Digisport.

Comenteaza