Jucătorii CFR-ului au primit primii bani după intrarea în insolvență: "Am dat niște avansuri"
- Scris de Ionuţ Grindean
- azi, 15:39
- Sport
- Ascultă știrea
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului din Gruia, a anunțat că fotbaliștii au primit recent anumite sume.
Pentru prima dată după declanșarea procedurii de insolvență, jucătorii de la CFR Cluj au încasat o parte din salariu din partea formației din Superligă. Potrivit spuselor lui Răzvan Zăvăleanu, fotbaliștii au primit avansuri, altfel ar fi trebuit să aștepte încă o lună pentru a primi bani, în condițiile în care nu mai erau plătiți de mult timp.
"Trebuie să vă spun că, având în vedere că nu-și mai primiseră banii de ceva timp, am dat niște avansuri pentru ca oamenii să poată trăi în perioada de până la primul salariu. Ar fi trebuit să aștepte luna octombrie ca să-și ia banii și deja era cam mult.
Astfel, am dat o parte din drepturile din septembrie, să mai și liniștim lucrurile. Cert e că s-au făcut deja niște plăți, iar în perioada următoare, bineînțeles, urmează să rezolvăm tot. Am făcut plățile inclusiv către jucători.
Nu știu exact, dar presupun că s-au dat bani tuturor jucătorilor care au contracte", a transmis administratorul judiciar, conform Fanatik.











