Foto Jucătorii Universității Cluj au efectuat primul antrenament din 2021: “Pornim cu gânduri bune, suntem încrezători și trebuie să îndeplinim obiectivul”

Formația clujeană a reluat ședințele de pregătire, cu o singură noutate în lot, mijlocașul Ntonalto Atska, însă de la reunire au lipsit nume importante.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Elevii lui Costel Enache au revenit în teren, cu gândul la îndeplinirea obiectivului, promovarea în prima ligă. De la reunire au lipsit mai mulți fotbaliști, printre care Gabi Tamaș, Andrei Mureșan, Alex Pop, Robert Neciu sau Daniel Novac. Totuși, printre fotbaliști și-a făcut apariția și cea mai nouă achiziție a “Șepcilor roșii”, Ntonalto Atska.

“Am planificat să facem o treabă bună, să ne luptăm pentru obiectivul propus. Să evităm greșelile din trecut, să fim mai maturi și să ne atingem pragul superior de capacitate. Avem meciuri de verificare, ce sunt o etapă de pregătire pentru cee ace urmează. Partidele vor fi o metodă foarte bună de îmbunătățire a jocului și de fixare a ideilor generale pe care vrem să le aplicăm”, a declarat Costel Enache.

Antrenorul a vorbit și despre strategia de transferuri a clubului clujean. “Sunt foarte mulți jucători liberi. Negocierile cu jucători liberi sunt groaznice în această perioadă. Prețurile au luat-o razna și e important să găsim soluțiile cele mai bune pentru echipă, nu să ne hazardăm.

Schimbările masive în lot nu sunt de bun augur. Cred că omogenitatea și continuitate ar fi mai eficiente. Sunt poziții unde e nevoie de concurență și cu siguranță le vom acoperi. Vrem să găsim cele mai bune soluții, nu să luăm jucători pe care îi vom schimba în vară. Încercă să avem o concurență de minim doi jucători pe fiecare poziție”, a explicat tehnicianul.

“Este prima zi, pornim cu gânduri bune, suntem încrezători și trebuie să îndeplinim obiectivul. Vom avea cinci finale până la play-off și apoi trebuie să atacăm promovarea. E plăcut să mergi acasă, să te odihnești, însă acum suntem concentrați și dăm totul.

S-a văzut lispa mea de productivitate. Concurența este benefică, duce la progres și sunt sigur că oricine va veni aici ne va ajuta foarte mult. Trebuie să facem o pregătire fizică bună și jocuri de verificare pentru a ne intra în mână. Trebuie să fim în formă la prima etapă, nu avem voie să facem pași greșiți.

Eu și colegii mei ne dorim să revină suporterii pe stadion. Am auzit că ministrul Sportului intenționează să facă astă și sper că din primăvară să îi avem alături de noi”, a spus atacantul Cristian Gavra.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza