Foto Jucătorii Universității Cluj au plecat în cantonamentul din Austria: "A fost o pauză scurtă, dar ne bucurăm că suntem iarăși împreună"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:42
- Sport
- Ascultă știrea

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău va avea parte de patru partide amicale în stagiul de pregătire ce va dura până pe 5 iulie.
După o scurtă perioadă de antrenamente la Cluj-Napoca, Universitatea a plecat marți spre Austria, unde va avea parte de primele teste ale verii, în compania unor adversari puternici. Ioan Ovidiu Sabău e nerăbdător înaintea cantonamentului și așteaptă să vadă la ce nivel se află jucătorii săi înaintea noului sezon.
"Avem putere de muncă, entuziasm. A fost o pauză scurtă, dar ne bucurăm că suntem iarăși împreună. Trebuie să acumulăm din punct de vedere fizic. Au fost multe schimbări, sunt multe necunoscute.
Unii sunt pregătiți, alții mai puțin pregătiți, dar cred că majoritatea echipelor se confruntă cu astfel de probleme. Sper să fi nimerit, să se adapteze rapid, să fie potriviți pentru ceea ce ne dorim noi.
Trebuie să mai sosească minimum doi jucători, un fundaș dreapta, un fundaș central. Se lucrează mult și îi așteptăm. Nu e foarte ușor. E posibil să mai plece jucători", a declarat antrenorul.
"Sunt proaspăt venit din vacanță, încă mă adaptez. E foarte frumos că jucăm în Europa, pentru mine nu e prima dată. Va fi diferit, dar cu siguranță va fi frumos. Despre adversari știu doar că sunt din Armenia, e prea devreme pentru analize. Cantonamentul e bun, putem să ne cunoaștem cu noii colegi, să creștem împreună", a spus și Edvinas Gertmonas.
"U" Cluj se bazează în viitorul sezon pe "Trio M"
Mamadou, Macalou și Mouhammadou sunt cei trei componenți din "Trio M". Ioan Ovidiu Sabău a vorbit amuzat despre asemănărea numelor și prenumelor celor trei, pe care i-a lăudat și îi consideră jucători de bază.
"Sunt jucători importanți. Ei se cunosc, e ușor să comunice. Au aceeași mentalitate, sunt crescuți în Franța. Sper să se ridice la nivelul așteptărilor. Macalou a crescut mult în ultimul timp, cred că pregătit are potențial bun și va arăta mult mai bine decât până acum", a transmis tehnicianul.
Lotul Universității Cluj pentru cantonament:
Portari: Edvinas Gertmonas, Ștefan Lefter, Denis Moldovan, Tudor Coșa
Fundași: Alexandru Chipciu, Iulian Cristea, Jonathan Cisse, Nicholas Pop, Alin Techereș, Ioan Barstan
Mijlocași: Dorin Codrea, Andrei Artean, Gabriel Simion, Mouhamadou Drammeh, Ovidiu Popescu, Răzvan Oaidă, Dan Nistor, Andrej Fabry, Alexandru Bota, Ovidiu Bic, Ayomide Raji (mijlocaș nigerian, în vârstă de 19 ani, aflat în probe)
Atacanți: Mamadou Thiam, Issouf Macalou, Atanas Trică, Jovo Lukic
Universitatea Cluj va disputa patru partide amicale în Austria cu SKU Amstetten (liga a doua din Austria), Sigma Olomouc (locul 6 în prima ligă din Cehia), Slavia Praga (campioana Cehiei), Slovan Liberec (locul 7 în prima ligă din Cehia).