Judoka Alina Dumitru a obţinut medalia de bronz la Jocurile Mondiale Militare

Judoka Alina Dumitru a obţinut medalia de bronz la Jocurile Mondiale Militare
Campioana olimpică la categoria 48 de kilograme, Alina Dumitru, a câştigat, miercuri, medalia de bronz la Jocurile Mondiale Militare, care se desfăşoară la Rio de Janeiro (Brazilia).

Alina Dumitru a evoluat în grupa a doua, învingând-o în prima luptă pe poloneza Kinga Kubicka, dar cedând apoi în faţa sud-coreencei Sol Mi Kim. Ocupând locul doi în grupă, Alina Dumitru a luptat pentru medalia de bronz cu sportiva clasată pe acelaşi loc în grupa întâi, Diana Ortiz (Venezuela), pe care a învins-o, cucerind astfel medalia de bronz a categoriei 48 de kilograme.

La categoria 52 de kilograme, Andreea Chiţu este calificată, de asemenea, în lupta pentru medalia de bronz.

La Jocurile Mondiale Militare, România mai este reprezentată de atleta Mihaela Botezan, care va concura în probele de 5.000 şi 10.000 de metri, dar şi de şase spadasini (3 fete şi 3 băieţi).

 

Comenteaza