Exclusiv La finalul unui an bun, Stipanovic nu se relaxează: "Nimeni nu primește trofee în decembrie"

La finalul unui an bun, Stipanovic nu se relaxează: "Nimeni nu primește trofee în decembrie"
| Foto: u-bt.basketball

Baschetbalistul celor de la U-BT Cluj-Napoca a vorbit despre realizările campioanei României la final de 2023.

Echipa clujeană a avut parte de un an excelent, încununat cu un titlu și o Cupă a României, dar și cu un parcurs excelent în grupele EuroCup, care le oferă "studenților" șansa de a visa la un traseu cât mai îndelungat în cadrul competiției continentale.

Chiar și așa, Andrija Stipanovic nu se relaxează încă și e cu gândul la următoarele provocări pe care le va avea de înfruntat campioana României. Jucătorul a vorbit și despre atmosfera excelentă din cadrul echipei și așteaptă ca parcusul bun al clujenilor să continue.

"Mă simt foarte bine, viața sportivilor e în general legată de rezultate. Până acum cred că am avut un sezon bun și putem fi fericiți. Atmosfera din jurul clubului e foarte bună și e foarte bine aici.

Un fost antrenor îmi spunea că nimeni nu primește trofee în decembrie. De când sunt aici am avut rezultate bune în campionat, în Basketball Champions League, în EuroCup. Încă e doar jumătatea sezonului, trebuie să fim mândri, dar să continuăm munca", a spus Stipanovic.

Baschetbalistul și-a făcut deja planul pentru finalul carierei

Ajuns la 37 de ani, jucătorul a vorbit și despre ceea ce va urma după ce va renunța la cariera de sportiv. Dacă mulți aleg să continue să fie implicați în fenomen, Stipanovic e cu gândul la o vacanță în locurile natale înainte de a lua o decizie.

"Nu am fost acasă de 20 de ani, poate mai mult. După baschet cred că mă voi întoarce în Bosnia Herzegovina sau Croația. Nu știi niciodată unde te aduce viața. Mă voi gândi la asta după ce nu voi mai juca", a declarat baschetbalistul.

Comenteaza