DISTRIBUIE
Unul dintre cei mai apreciaţi baschetbalişti ai vicecampioanei “U” Mobitelco, David Lawrence, va evolua azi în partida pe care clujenii o vor disputa împotriva codaşei CSU Cuadripol Braşov, a confirmat conducerea clubului.
Pentru jucătorul american, acesta este primul meci oficial după accidentarea suferită în urmă cu nouă luni, în timpul finalei Cupei Europei Centrale CEBL, cu cehii de la Novy Jicin. Partida, care contează pentru etapa a X-a a Diviziei A la baschet masculin, se va disputa la Sala Sporturilor “Horia Demian”, începând cu ora 19:15. “A fost apt (David Lawrence – n. red.) şi pentru meciul cu Mediaş, dar nu am vrut să riscăm”, a declarat tehnicianul vicecampioanei, Marcel Ţenter.
DISTRIBUIE
Comenteaza