Lawrence: "Vrem să arătăm cel mai bun baschet cu Enisey"

Lawrence:
Baschetbalistul campioanei "U" Mobitelco, David Lawrence, i-a asigurat pe fani că echipa va trata serios meciul cu Enisey Krasnoyarsk, chiar dacă şansele acesteia de calificare în "optimi" sunt compromise.

"Ca echipa, ne dorim să arătăm cel mai bun baschet pe care îl putem pune în scenă. Am pierdut deja patru din cele cinci jocuri din grupe, chiar dacă cele mai multe au fost meciuri strânse, aşadar ne dorim să jucăm cât de bine putem. Băieţii de la Enisey, chiar dacă nici ei nu mai au şanse de calificare, vor veni să joace, astfel că la acest nivel nu putem decât să jucăm cel mai bun baschet al nostru", a declarat americanul pentru site-ul oficial al clubului. 

"U" Mobitelco - Enisey Krasnoyarsk, ultimul meci al clujenilor în grupa E a EuroChallenge, se joacă mâine, la ora 19:00, în Sala Sporturilor "Horia Demian".

Comenteaza