Lemac așteaptă cu nerăbdare începutul returului. "Vom fi mult mai puternici"

Lemac așteaptă cu nerăbdare începutul returului.
Golgheterul lui "U" Cluj trage din greu la antrenamente și se așteaptă la un retur spectaculos pentru "studenți".

"Mă simt foarte bine după aceste două săptămâni de pregătire, sunt în formă și aștept meciurile de verificare. Cu noile achiziții, cred că o să fim mult mai puternici de cât în tur. Și cei care au rămas progresează și vor ajuta echipa la fel de mult", a declarat atacantul "Șepcilor roșii", Brian Lemac, pentru ZIUA de CLUJ.

"Împreună cu voi suntem mai puternici"

Golgheterul actualei stagiuni din Liga a IV-a, cu 22 reușite, a transmis și un mesaj pentru suporterii Universității. "Vreau să fie alături de noi în număr cât mai mare. Promit să nu-i dezamăgim, împreună cu ei suntem mai puternici și vom putea ajunge acolo unde ne dorim cu toții, adică în Liga a III-a", a mai spus Lemac.

"U" Cluj s-a reunit pe 23 ianuarie 2017, iar sâmbătă, de la ora 12:00, în Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu", este programat primul amical, cu CSM Hunedoara. În perioada 4-25 februarie, "alb-negrii" vor mai avea meciuri de pregătire cu Unirea Jucu (dublă întâlnire), FC Zalău, CS Ocna Mureș și Cetate Deva.

"Șepcile roșii" au terminat prima parte a sezonului pe locul 1, cu 40 puncte, având un bilanț de 13 victorii și un singur egal. Trupa lui Marius Popescu a marcat 82 goluri și a încasat doar 5.

Comenteaza