Lincar, cu gândul la o victorie în meciul cu CS U Craiova: "Sper să avem o atitutide bună pentru a obține toate cele trei puncte"

Lincar, cu gândul la o victorie în meciul cu CS U Craiova: "Sper să avem o atitutide bună pentru a obține toate cele trei puncte"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj își dorește ca elevii săi să profite de pe urma faptului că oltenii evoluează în cupele europene și să reușească o nouă surpriză în Superligă.

Având în moral bun după remiza obținută pe terenul vicecampioanei FCSB în debutul sezonului, "studenții" își doresc să aibă parte de o nouă evoluție bună și în etapa a doua a campionatului. Erik Lincar este convins că dacă fotbaliștii săi vor avea atitudinea potrivită și vor fi bine pregătiți fizic au toate șansele să obțină toate cele trei puncte în duelul cu CS U Craiova.

"Întâlnim echipa care a încheiat pe locul al treilea anul trecut, o echipă care își propune în fiecare sezon să câștige campionatul și Cupa. Am urmărit cu interes jocul lor cu Sepsi, ne vom uita și la cel din cupele europene. După punctul obținut cu FCSB, deși nimeni nu ne prea dădea șanse, sper să avem o atitutide bună, să fim la fel de motivați pentru a obține toate cele trei puncte.

Nu pot să nu remarc faptul că ei vor juca astăzi și vor avea mai puțin timp la dispoziție să pregătească jocul. Mă aștept să fim echipa mai proaspătă din punct de vedere fizic, să avem situații de a marca și de ce nu să câștigăm. Nu avem probleme de lot, așteptăm cu interes jocul.

Poate de multe ori mă deranjează că lumea e surprinsă. Noi am avut jocuri bune și în perioada de pregătire. În amicale urmărești anumite aspecte care e important să apară mai apoi în jocurile oficiale. În plus, motivația e alta, apar și primele de joc.

Mi-aș dori să implementăm acest stil de joc agresiv. Reprezentăm un club cu un anumit spirit. Trebuie să fim responsabili. Nu putem juca diferit duminică, dar mi-aș dori să obținem cele trei puncte. E important să avem încredere unii în alții. Așa cum eu am încredere în jucători, ei trebuie să aibă încredere în tactica pe care o prezint. Poate uneori e mai dificil să o pună în aplicare", a declarat antrenorul formației clujene.

"Studenții" vor avea de înfruntat și canicula

Pe lângă jucătorii Craiovei, Romario&Co. se vor lupta și cu un adversar invizibil la Mediaș, canicula. Se anunță temperaturi ridicate la ora jocului, dar Lincar speră că elevii săi vor reuși să se adapteze condițiilor meteorologice.

"Canicula în această perioadă e un adversar al ritmului de joc. Una e să joci în nocturnă, de la 21, și alta e să joci la 18:30. Atunci e cel mai cald. Dimineața la Cluj sunt temperaturi mai bune. Avem antrenamentul de vineri la ora jocului pentru a ne adapta la temperaturile care vor fi în următoarele săptămâni", a spus Erik Lincar.

Partida dintre Universitatea Cluj și CS U Craiova se va disputa la Mediaș, duminică, 24 iulie, de la 18:30.

Comenteaza