Antrenorul lui ”U” Cluj, în ie la conferința de presă înainte de baraj: „Merg la testul poligraf! Erik Lincar nu s-a vândut niciodată”

Antrenorul lui ”U” Cluj, în ie la conferința de presă înainte de baraj: „Merg la testul poligraf! Erik Lincar nu s-a vândut niciodată”

”U” Cluj se află în fața barajului pentru promovarea în Liga 1 meci în care o va întâlni pe Dinamo București. Prima manșă va avea loc sâmbătă, de la ora 20:30, pe Cluj Arena.

Antrenorul Erik Lincar și managerul sportiv Gabriel Giurgiu au prefațat duelul cu formația din „Ștefan cel Mare” în cadrul unei conferințe de presă. "Șepcile roșii" au pierdut cu Hermannstadt (1-2) și cu Chiajna (0-1), au încheiat Liga 2 pe locul 3 și se vor confrunta cu "frații" de la Dinamo în dubla de la baraj. Sâmbătă seară, de la ora 20:30, pe Cluj Arena, este prima partidă, iar Erik Lincar a prefațat duelul cu "câinii" și a infirmat acuzațiile de blat.

Tehnicianul ardelenilor mers la conferința de presă într-o ie tradițională, brodată cu numele echipei sale, un cadou de la un suporter. Lincar și-a arătat astfel respectul pentru suporterii formației și a dorit să trimită un mesaj celor care l-au acuzat pe el și pe cei de la U Cluj că "au vândut" promovarea directă.

Discursul lui Lincar a pendulat în jurul acestor acuze, antrenorul ținând să menționeze că este gata și pentru un eventual moment în care cineva ar vrea să-l supună unui test poligraf, el considerându-se jignit, nu doar nevinovat, de toate apostrofările de după partida cu sibienii, din urmă cu zece zile, a transmis gsp.ro.

”N-am făcut niciodată jocurile altor echipe, n-am luat niciodată nimic! Merg oricând, oriunde, cu oricine, la testul poligraf! Erik Lincar nu s-a vândut niciodată. Nu e ceva greșit să fii onest, să spui lucrurilor pe nume. (...)

Cu gândul ăsta am venit acum un an la Cluj, să promovez pe U! Atunci am primit foarte multe mesaje, dar nu de felicitare, ci "tu știi unde ai venit, unde te bagi?!". Nu m-am dat în spate. Nimeni niciodată nu a făcut presiuni asupra mea. Eu mă pot uita în ochii tuturor. Am făcut mereu tot ceea ce am putut mai bun pentru U Cluj. Nu ne vindem nimănui.

Faptul că oamenii de la U Cluj nu și-ar dori promovarea... Este ceva nedrept! Pe vremuri, a fost ce-a fost în fotbalul românesc, dar am încrederea și speranța că totul se joacă pe teren acum", au fost câteva dintre declarațiile antrenorului Lincar la conferința de presă. 

Bilete la meciul de pe Cluj Arena dintre ”U” Cluj și Dinamo București:
- Online de aici https://bit.ly/3MuVFB0 
- De la magazinul oficial de la Cluj Arena (deschis de luni până vineri între 13:00 și 19:00 și în weekend între 11:00 și 17:00)
- De la standul clubului din Iulius Mall (deschis zilnic între 10:00 și 22:00)
- Casele de bilete de la stadion vor fi deschise vineri între 12:00 și 19:00, iar în ziua meciului începând cu ora 10:00.

Comenteaza