Video Foto Louis Munteanu a „Aterizat în D.C.” / Ce număr va purta pe tricou românul care îl va înfrunta în campionat pe Lionel Messi
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:38
- Sport
- Ascultă știrea
Clubul american DC United, care l-a cumpărat pe atacantul CFR-ului pentru 7 milioane de dolari a publicat imagini din aeroport pe rețelele sociale cu Louis Munteanu, alături de mesajul: „Aterizat în D.C.”.
Atacantul Louis Munteanu a a semnat cu echipa de peste Ocean DC United un contract pe 3 ani și jumătate. Acesta fost întâmpinat la aeroportul din Washington de oficiali ai clibului, care au și făcut promovarea evenimentului pe rețelele sociale.
Louis Munteanu poate debuta la noua echipă pe 22 februarie, în meciul cu Philadelphia Union, din prima etapă a MLS. În runda a treia, românul îl va înfrunta pe Lionel Messi, în DC United - Inter Miami. Formația din Washington a terminat pe ultimul loc în sezonul trecut în Conferința de Est, a transmis GSP.ro.
”Am vorbit cu băieții care au mai fost prin MLS, mi-au spus numai de bine. Am văzut că joc cu Messi în a treia etapă, sper să facem un meci bun. Cu siguranță o să fiu chemat la națională dacă o să joc bine, depinde doar de mine. Sper să ajung și cu naționala în America, să ne calificăm și să scoatem România în stradă”, a declarat Louis Munteanu, înainte de plecarea la vizita medicală, mai scrie sursa citată.

















