LPF: Din punct de vedere sportiv transferurile de la U Cluj la Petrolul sunt legale

LPF: Din punct de vedere sportiv transferurile de la U Cluj la Petrolul sunt legale
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, că din punct de vedere sportiv transferurile jucătorilor de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti, cercetate de DIICOT, sunt corecte, chiar dacă ar fi fost făcute cu titlu gratuit.

"Nu cunosc problema, nu a venit nicio înştiinţare de la DIICOT. Nu vă pot spune dacă jucătorii au plecat liberi pentru că e vorba de contracte şi sunt lovite de confidenţialitate. Eu sunt doar un administratrator. Conform regulamentului ligii, dacă la acordul de transfer nu e prevăzută nicio sumă, niciodată, sub nicio formă nu mai poate să apară un act adiţional prin care să se stipuleze o sumă. Pentru că atunci contractul devine nul. Ai spus că nu iei bani, cu titlu gratuit merge cât e sub contract cu tine. Clubul cedent nu mai poate solicita printr-un act adiacent vreo sumă de bani. Din punctul de vedere al ligii nu e nicio problemă. Eu am primit nişte acte corecte, au îndeplinit condiţiile mele de înregistrare şi cu asta basta. E opţional dacă e trecută o sumă de transfer sau nu. Acordurile de transfer s-au legitimat. A fost voinţa unui patron care şi-a eliberat jucătorii de contract cu fosta echipă. În ce condiţii, e opţiunea lui. De vreme ce s-a eliberat un document cu ştampilă, cu număr de înregistrare de la «U» Cluj, cu semnătura jucătorului şi a reprezentantului clubului, din punct de vedere sportiv e corect. Şi jucătorul a venit la un club care l-a preluat. Dacă acordul are trei semnături, jucătorul, clubul cedent şi clubul cesionar, nu e nicio problemă. Dacă e cu «lovele» bine, dacă nu tragi o linie şi atât", a declarat, secretrarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) informează că, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a unui număr de 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Poliţia Română precizează că sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), arată Poliţia Română.

Etichete
Comenteaza