Lucian Bute va fi audiat în cazul de dopaj

Lucian Bute va fi audiat în cazul de dopaj
Pugilistul român a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din 30 aprilie, desfăşurat la Washington şi încheiat la egalitate.

Lucian Bute și avocatul său, Howard Jacobs, se vor întâlni în decembrie cu reprezentanții Comisiei pentru a explica circumstanțele în care s-a produs testul pozitiv, care ar putea evita o suspendare.

Boxerul susține că un supliment alimentar contaminat a cauzat testul pozitiv la ostarină și urmează să-și susțină cauza pe 1 decembrie în fața Comisiei de Box și Lupte a Districtului Columbia, relatează media canadiană.

Bute își va baza apărarea pe faptul că a ingerat un supliment alimentar contaminat. Ostarina nu este un steroid anabolizant, dar are aceeași rezultat în privința creșterii rezistenței și a masei musculare.

Fostul campion român și-a susținut mereu nevinovăția, iar în august analiza cerută de preparatorul său fizic Angel Heredia, a unui supliment numit Dynamita P. M. Night Fuel, produs în laboratorul Pharmagenic din San Diego, în California, s-a dovedit că prezenta urme de contaminare cu ostarină, relatează agerpres.ro.

Lucian Bute, 36 ani, a fost campionul mondial IBF al categoriei din 2007 până în 2012, interval în care și-a apărat centura de 9 ori. El are în palmares 32 de victorii (25 KO), un meci egal și 3 înfrângeri la profesioniști.

Comenteaza