Maftei şi Nicoară, “feroviari” în mod oficial. Mincă e aşteptat în Antalya
- Scris de Florina Sur
- 13 Ian 2011, 23:18
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Jucătorii noi sunt aşteptaţi să aducă un suflu proaspăt la echipă, după “curăţenia de iarnă”. Portarul Mihai Mincă va veni la echipă în zilele următoare.
Campioana CFR Cluj a renunţat în această iarnă la opt jucători şi a adus doar doi fotbalişti, Vasile Maftei şi Viorel Nicoară. Scăderea numărului de jucători a fost “dictată” de problemele din tur, când fotbaliştii care au jucat mai puţin au fost extrem de nemulţumiţi de statutul lor, susţine preşedintele Iuliu Mureşan. Portarul Mihai Mincă va face joncţiunea cu lotul cel târziu mâine, după ce aseară a anunţat că FC Braşov a acceptat să îl lase la CFR încă din această iarnă.
“Feroviarii” şi-au prezentat ieri două dintre cele trei achiziţii din această iarnă, fundaşul Vasile Maftei şi mijlocaşul Viorel Nicoară. Primul a venit pentru a-l înlocui pe Tony, iar al doilea va juca pe postul lăsat liber de plecarea lui Juan Culio la Galatasaray. “Am simţit nevoia să ne întărim pe postul de fundaş dreapta, pentru că a plecat Tony şi l-am vrut pe Maftei, deşi am avut o listă de patru-cinci jucători din care să alegem. El a fost un jucător determinant pe oriunde a jucat, un lider de vestiar. Pe Nicoară l-am adus pentru calităţile lui şi pentru că ştiam că îl vom da pe Culio. Îmi doresc să ajungă titular cât mai repede, deşi trebuie să ştie că are şi el concurenţă, Edimar şi Veloso pot juca şi ei pe postul de mijlocaş stânga”, a afirmat preşedintele echipei clujene, Iuliu Mureşan.
Fostul jucător al Unirii Urziceni şi al Rapidului, Vasile Maftei, spune că nu îi pare rău că nu s-a întors în Giuleşti şi a ales să semneze cu CFR. “Am avut oferte şi de la alte echipe, dar mă bucur că CFR s-a gândit la mine. Nu am nicio urmă de regret că nu am ajuns în Giuleşti, Rapidul este de domeniul trecutului. Înainte să vin am vorbit cu Emil Dică, iar acesta mi-a povestit despre condiţiile de aici. Îmi pare rău că a plecat Tony, pentru că a făcut multe pentru CFR şi vreau să fac şi eu la fel de mult”, a precizat Maftei, care va purta tricoul cu numărul 17. Fundaşul susţine că nu râvneşte la banderola de căpitan deţinută de Ricardo Cadu. “Nu vreau să fiu căpitan, nu se pune problema, de abia am venit la echipă. Probabil cei din conducere au vrut să îmi dea încredere când au spus că sunt un lider de echipă”, a mai spus jucătorul.
Cealaltă noutate din lotul campioanei, Viorel Nicoară este conştient de responsabilitatea de pe umerii săi, mai ales că a preluat tricoul cu numărul purtat de Culio, 19. “Transferul la CFR este un pas important pentru mine, pentru că trec de la o echipă mică la una care a jucat în Liga Campionilor, care a câştigat campionatul şi Cupa României. Culio era un jucător foarte bun pentru CFR şi trebuie să mă pregătesc şi eu la fel de bine pentru a avea şanse să joc”, a spus Nicoară. Al treilea jucător care a semnat cu CFR, portarul Mihai Mincă şi-a rezolvat aseară situaţia cu FC Braşov, care a acceptat să-l lase la CFr din această iarnă, deşi fotbalistul mai avea şase luni de contract.
Conducerea echipei din Gruia a anunţat că vrea să reducă numărul de jucători din lot, de la 29, câţi erau în turul campionatului, la maxim 25. Decizia a fost luată în urma nemulţumirilor apărute în toamnă din partea jucătorilor care nu prindeau echipa, a anunţat Iuliu Mureşan. “Am vrut să redimensionăm lotul în această iarnă, pentru că am avut probleme multe şi neplăcute din cauza numărului mare de jucători. La fiecare meci aveam 18 fotbalişti pe foaia de joc şi 11 în tribune. Noi am adus mulţi jucători pentru a putea face faţă pe trei fronturi, dar antrenorilor pe care i-am avut le-a fost frică de schimbări, au folosit aceiaşi jucători, pe care i-au epuizat”, a explicat preşedintele Iuliu Mureşan.
Clubul a reziliat deja contractele cu doi dintre jucătorii care nu mai sunt doriţi la echipă, Alcantara şi Peskovic. Tony este dorit în Portugalia, în timp ce situaţia lui Yssouf Kone este încă neclară. “Kone se antrenează deocamdată separat, sper să ajungem la o înţelegere, pentru că nu mai vrem să îl plătim. Nu am semnat încă actele de reziliere cu Tony. El ne-a cerut voie să stea în Portugalia până pe 17 ianuarie. Este foarte aproape să semneze cu o echipă de acolo”, a conchis preşedintele campioanei.
În avion cu Steaua
“Feroviarii” vor pleca în această seară spre Bucureşti, de unde mâine dimineaţă vor decola spre Antalya. Ei vor împărţi charterul care îi va duce în staţiunea din Turcia cu steliştii, care au aceeaşi destinaţie. Cele două echipe vor reveni în ţară tot împreună, pe 25 ianuarie.

Comenteaza