Mandorlini îl felicită pe Bîrligea pentru trecerea la FCSB. Comparația cu Louis Munteanu făcută de italian
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Oct 2024, 16:21
- Sport
- Ascultă știrea

Fostul antrenor al CFR-ului consideră că atacantul a făcut alegerea corectă când s-a despărțit de "feroviari".
Plecat din Gruia în ianuarie 2023, Andrea Mandorlini a rămas cu ochii pe ceea ce se întâmplă în curtea vicecampioanei și analizat mutările de pe finalul perioadei de mercato.
Tehnicianul în vârstă de 64 de ani consideră că Bîrligea a făcut alegerea corectă când a semnat cu FCSB, deși s-a vorbit despre un interes din Serie A pentru atacant.
"Au existat voci care spuneau că Bîrligea ar putea fi vândut la Como. Cred că FCSB e un club important. Serie A este un nivel mai înalt. Daniel este un jucător de mare calitate, a crescut, s-a maturizat, a avut continuitate.
Sunt bucuros pentru Daniel pentru că s-a dus la un club important și a dat gol și în Europa", a declarat antrenorul pentru sport.ro.
Bîrligea vs Munteanu. Cum vede Mandorlini duelul de la distanță
Italianul a analizat stilul de joc, dar și prestațiile celor doi atacanți și a ajuns la o concluzie clară. Mandorlini consideră că cei doi jucători sunt complementari și ar avea loc în aceeași echipă.
"Bîrligea și Munteanu sunt jucători rapizi, Munteanu este foarte tehnic, Daniel are forță și este foarte rapid. Sunt doi jucători care se completau bine", a explicat tehnicianul.
În actualul sezon, Daniel Bîrligea a marcat de 4 ori în 11 apariții pentru CFR Cluj și de 3 ori în 5 meciuri pentru FCSB. În schimb, Louis Munteanu are 5 reușite în 10 partide jucate în toate competițiile pentru trupa din Gruia.