Video Marco Fossati, la prima reușită pentru "U" Cluj: "Mă simt foarte bine. Sunt fericit pentru gol"

Marco Fossati, la prima reușită pentru "U" Cluj: "Mă simt foarte bine. Sunt fericit pentru gol"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Italianul a fost în premieră integralist în partida dintre "studenți" și FC Botoșani, din Grupa B a Cupei României.

Universitatea Cluj a avansat pentru al doilea an consecutiv în sferturile de finală ale competiției, iar unul dintre cei care au contribuit decisiv la succesul echipei a fost Marco Fossati.

Mijlocașul italian a ajuns la Cluj pe finalul perioadei de mercato și-a găsit greu ritmul, însă în ultimele săptămâni a primit mai multe minute, iar în jocul de la Botoșani a închis tabela la 4-0 cu o execuție excelentă.

La final de meci, Fossati s-a declarat încântat de reușită, dar mai ales de succesul formației sale și speră să joace cât mai repede și pe Cluj Arena.

"Mă simt foarte bine, e important să găsesc cea mai bună formă. Sunt fericit pentru gol, dar și pentru victorie, care e cea mai importantă pentru echipă. Nu am mai jucat de șase luni. Mi-a fost greu să găsesc cea mai bună formă fizică, dar pas cu pas pot să ajung la potențialul meu.

Abia aștept să joc în fața fanilor noștri, sunt extraordinari. Sunt minunați și vreau să le arăt ce pot să fac", a spus mijlocașul italian.

În actualul sezon, Marco Fossati a strâns 140 de minute, în Superligă și Cupa României.

Comenteaza