Marius Șumudică nu stă mult pe bară. Ce echipă ar putea prelua după despărțirea de CFR Cluj

Marius Șumudică nu stă mult pe bară. Ce echipă ar putea prelua după despărțirea de CFR Cluj
| Foto: gsp.ro

Tehnicianul Marius Șumudică s-a despărțit de CFR Cluj, după doar șase etape petrecute pe banca formației din Gruia.

Potrivit digisport.ro, Șumi ar putea prelua imediat o nouă echipă din campionatul din Turcia, competiție unde a mai antrenat în trecut.

În presa din Turcia se vehiculează că Marius Șumudică este așteptat la Adana Demirspor. Formația la care evoluează și Mario Balotelli este în căutarea unui nou tehnician după ce este aproape să îl demită pe Samet Aybaba.

Conducerea clubului din Turcia s-ar afla în contact cu Marius Șumudică și, potrivit timeturk.com, acesta ar putea reveni în campionatul turc.

”Conducerea echipei Adana l-au contactat pe Marius Șumudică, după ce a plecat de la CFR Cluj. Potrivit informațiilor, oficialii vor sta la aceeași masă cu experimentatul antrenor”, au scris cei de Time Turk.

Adana Demirsport nu a bifat niciun succes în acest sezon, iar conducerea clubului ar fi nemulțumită de prestația de pe banca tehnică a antrenorului. Oficialii echipei sunt de părere că Samet Aybaba nu poate gestiona situația echipei, mai ales după ieșirea nervoasă a lui Mario Balotelli care și-a lovit un coleg după ce a fost înlocuit.

CFR Cluj a anunțat, sâmbătă, în mod oficial, că a ajuns la o înțelegere cu tehnicianul Marius Șumudică pentru rezilierea amiabilă a contractului

Comenteaza