Meci demonstrativ de handbal, în scop caritabil, la Sala Sporturilor

Meci demonstrativ de handbal, în scop caritabil, la Sala Sporturilor
Sala Sporturilor „Horia Demian” va găzdui duminică un meci demonstrativ de handbal între organizaţia Student Sport Cluj și echipa de handbal feminin ”U” Alexandrion, organizat în scop caritabil.

Meciul a pornit din dorința membrilor organizației de a se apropia de sportul de perfomanţă clujean şi are ca scop sprijinirea celor 20 de copii din cadrul Adăpostului de zi și de noapte pentru copiii străzi "Arlechino".

"Am realizat că cel mai mare impact al proiectului este, de fapt, acel sentiment de împlinire și satisfacție interioară, de întrajutorare, de empatizare cu beneficiarii direcți. Am ales ca fondurile să se direcționeze aici deoarece considerăm că acești copii au cea mai mare nevoie de sprijin, din cauza lipsei familiei și a unor exemple pozitive în viață. Totodată, pe viitor vrem să colaborăm în continuare cu acest adăpost pentru copiii străzii în vederea unei mai bune dezvoltări socio-educaționale ale copiilor de la centru", au declarat reprezentanţii Student Sport Cluj.

Meciul va avea loc de la ora 17:00, iar donația minimă la intrarea în Sala Sporturilor „Horia Demian" este în valoare de cinci lei.

Student Sport este o asociaţie non-guvernamentalǎ care organizeazǎ şi susţine sistemul sportiv universitar din România. A fost fondatǎ în 2011, iar în 2013, în urma meciului din Cupa Davis dintre România și Danemarca, la inițiativa a șase studenți clujeni, a luat naștere filiala locală.

Comenteaza