Meciul anului pentru CFR Cluj. “Feroviarii” joacă cu calificarea pe masa. Echipele probabile

Meciul anului pentru CFR Cluj. “Feroviarii” joacă cu calificarea pe masa. Echipele probabile
| Foto: facebook.com/cfr1907

Trupa lui Dan Petrescu se afla în fața celui mai important moment al sezonului, partida decisivă pentru calificarea în primăvara europeană.

După cinci luni de la primul meci european al sezonului, CFR Cluj se află în fața unei performanțe unice în fotbalul românesc. Formația din Gruia și-a început aventura în primul tur preliminar al Ligii Campionilor și e la doar un punct distanță de calficarea în primăvara Europa League. În ultimul meci al grupei, “fervoiarii” dau peste Celtic, formație deja calificată.

Deși diferența de buget și cea a cotei de piață este uriașă, în favoarea scoțienilor, clujenii ar putea profita de relaxarea adversarilor. Antrenorul Neil Lennon a decis să lase la Glasgow mai mulți oameni de bază, iar în Gruia vor evolua tinerii, dar și cei care au prins puține minute în actuala stagiune. În plus, fanii lui Celtic își doresc ca favoriții lor să ajute CFR, după ce mai mulți scoțieni au fost victimele unor incidente violente la Roma.

Duelul dintre clujeni și Celtic se află la cel de-al patrulea episode al sezonului, iar palmaresul este unui echilibrat. În primul meci, disputat pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, cele două formații au încheiat la egalitate, apoi CFR s-a impus dramatic la Glasgow, scor 4-3, iar în meciul tur din grupe, Celtic și-a luat revanșa și a câștigat cu 2-0.

Pentru a se califica, “feroviarii”au nevoie de un rezultat pozitiv, însă există șansa calificării chiar și cu o înfrângere. Clujenii ar putea trece în faza următoare și cu un eșec, dacă Lazio nu se impune în duelul cu Rennes.

Echipele probabile:

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Burcă, Cestor, Camora - Djokovic, Bordeianu, Culio - Deac, Traore, Omrani

Celtic Glasgow: Gordon - Bauer, Bitton, Simunovic, Taylor - Robertson, Ntcham - Shved, Rogic, Johnston – Griffiths

Partida dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow, din grupele Europa League se va disputa azi, de la ora 19:55, pe arena din Gruia.

Comenteaza