Meciul anului pentru “U” Jolidon, transmis LIVE TEXT de ziuadecj.ro, de la 17.30

Meciul anului pentru “U” Jolidon, transmis LIVE TEXT de ziuadecj.ro, de la 17.30
“U” Jolidon şi Oltchim Râmnicu Vâlcea se întâlnesc azi, la Cluj, în cel mai important meci al campionatului.

Derby-ul Ligii Naţionale la handbal feminin aduce faţă în faţă două formaţii pentru care un eventual succes deţine conotaţii diametral opuse. Dacă "galacticele" îşi propun să rămână invincibile în campionat şi să bifeze primul succes din "era" Radu Voina, revenit în Zăvoi, pentru "studente" o victorie ar echivala cu desprinderea de CSM Bucureşti, echipa ce încheie podiumul. Partida "U" Jolidon - Oltchim Râmnicu Vâlcea, care contează pentru runda a XIX-a, se dispută azi, de la ora 17:30, la Sala Sporturilor "Horia Demian".

Dacă "alb-negrele" au mizat şi în a doua parte a sezonului pe continuitate, vestiarul Oltchimului a stat zilele trecute pe un butoi de pulbere. Practic, lucrurile au degenerat duminică seara, imediat după înfrângerea campioanei în faţa ibericelor de la Itxako Navarra (22-25), rezultat în urma căruia vâlcencele tremură serios pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor. Insuccesul a costat-o scump pe Anja Andersen, antrenoarea daneză adusă cu surle şi trâmbiţe la Vâlcea, aceasta fiind demisă după numai o lună petrecută în România. Chiar şi aşa, conducerea grupării a rezolvat repede problema noului tehncian, optând pentru varianta Radu Voina, selecţionerul "tricolorelor" aflându-se astfel la cel de-al doilea "descălecat" în Zăvoi.

După ultimele evenimente din tabăra oaspeţilor de azi, oficialii formaţiei clujene anunţă că Oltchimul vine la Cluj nu doar ca să spele ruşinea ultimului rezultat internaţional, dar şi să bifeze prima victorie din al doilea mandat al lui Voina. "Ne dorim foarte mult să câştigăm acest meci. Toate echipele vor să încurce Oltchimul, un adversar care alcătuieşte, în mare parte, lotul naţionalei României. Cred că insuccesul lor din Ligă poate fi un dezavantaj pentru noi, deoarece vor veni mult mai montate la Cluj şi ne-ar putea pune probleme serioase. Oricum, nici un meci nu seamănă cu celălalt, se poate întâmpla orice. Noi ne vom juca şansa, iar ce va fi, va fi. Ne aşteptăm ca sala să fie plină, dar asta la toate meciurile, nu doar la cel de mâine (azi - n. red. ). Până la urmă, suntem vicecampioana României. Din informaţiile noastre, nu vor veni suporteri de la Râmnicu Vâlcea", ne-a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al "U" Jolidon.

În schimb, elevele lui Gheorghe Covaciu consideră că aportul publicului ar putea conta enorm de mult în meciul de azi. "Cred că o parte din problemele Oltchimului s-au rezolvat odată cu sosirea antrenorului Radu Voina, iar meciul va fi mult mai dificil în aceste condiţii. Sperăm să avem o evoluţie exemplară, iar dacă vom obţine un rezultat pozitiv, cu atât mai bine. Cred că locul doi ar fi al nostru. Am auzit că s-au vândut majoritatea biletelor scoase la vânzare. Vrem ca publicul să fie alături de noi, mai ales că în ultimul timp au venit în număr tot mai mare la sală", a subliniat pentru ZIUA de CLUJ interul stânga al "U" Jolidon, Mihaela Tivadar, completată de Magdalena Paraschiv. "Va fi un meci greu. Normal că ne dorim să câştigăm împotriva campioanei României. Nimic nu e imposibil până la urmă, chiar dacă întâlnim Oltchimul. Vrem să prindem o zi bună, să ne facem jocul nostru, iar fanii să fie alături de noi, ca şi până acum", a precizat extrema dreaptă.

Înaintea acestui joc clujencele se menţin pe treapta secundă, cu 29 de puncte, şapte mai puţin decât liderul Oltchim. În tur "galacticele" s-au impus fără emoţii, scor 38-30, administrând vicecampioanei prima din cele trei înfrângeri înregistrate în actuala stagiune a Ligii Naţionale. Partida "U" Jolidon - Oltchim Râmnicu Vâlcea se va disputa la Sala Sporturilor "Horia Demian", cu începere de la ora 17:30, şi va fi transmisă în format livetext pe site-ul ziuadecj.ro.

Fotbaliştii de la "U" vin la derby

Handbalistele vor avea azi parte de oaspeţi speciali, în tribunele Sălii Sporturilor urmând să ia loc şi fotbaliştii Universităţii Cluj, în frunte cu golgeterul Claudiu Niculescu şi "căpitanul" Gabriel Boştină. Gestul reprezintă continuarea unei tradiţii mai vechi, în care sportivii de la "U" se încurajau reciproc la meciuri. În sezonul trecut fotbaliştii au mers la meciurile "U" Mobitelco, iar Cuic şi compania le-au întors serviciul asistând la jocul cu Dacia Mioveni de pe "Clujana".

 

 

Comenteaza