Mediaşul şi-a luat revanşa în faţa lui "U" Mobitelco

Mediaşul şi-a luat revanşa în faţa lui
"U" Mobitelco a cedat cu 66-68 al doilea meci de verificare disputat în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş, la capătul unui joc pe care părea să-l aibă la discreţie, dar l-a pierdut pe final. Întâlnirea a
avut loc sâmbătă la Sala Sporturilor "Horia Demian", de la ora 19.00.

"Studenţii" au controlat autoritar primul sfert, pe care l-au câştigat lejer, 20-8, şi au intrat la cabine cu un avantaj liniştitor, 37-23.

La reluare, trioul Krstanovic - Dykes - Pesic a punctat din toate poziţiile posibile, astfel că în minutul 22 "U" avea un avans de 19 puncte, 44-25. Echilibrul s-a rupt în ultimele minute ale sfertului trei când, pe fondul relaxării din tabăra clujeană, medieşenii s-au apropiat la 3 puncte, 50-47, şi au preluat conducerea pe tabelă (56-57, min 36).

Cu mai puţin de zece secunde înaintea finalului, scorul era egal, 66-66, dar Howell a transformat ambele aruncări de la linia de libere şi a stabilit scorul final. La ultima acţiune a meciului, Dykes şi-a încercat norocul "de la trei", dar tabela a rămas neschimbată.

Vineri, clujenii s-au impus lejer în faţa medieşenilor, scor 91-76.

Principalii marcatori de la "U" Mobitelco au fost Krstanovic, cu 26 de puncte, urmat de Kyndall Dykes, cu 16. De la medieşeni s-au evidenţiat Mitchell (22), respectiv Howell (15).
Comenteaza