Mercato de criză pentru candidatele la Europa

Mercato de criză pentru candidatele la Europa
“Granzii” din Bucureşti au fost aproape inexistenţi pe piaţa transferurilor, în timp ce fiecare dintre echipele din provincie a adus maximum trei jucători.
În ciuda intenţiei declarate de a trage la podium, Steaua, Dinamo şi Rapid s-au mişcat foarte slab pe piaţa transferurilor şi au preferat să adopte metoda “repatrierilor”. Liderul Oţelul Galaţi a adus doar trei jucători, dar nu a pierdut niciun fobalist important din lotul care l-a dus pe primul loc. CFR Cluj şi FC Timişoara au transferat jucători doar pe posturile deficitare, iar FC Vaslui are interdicţie la transferuri.

Steaua a avut o campanie de transferuri aproape inexistentă. L-a reînregimentat pe “fiul rătăcitor” Nicolae Dică şi l-a readus de la FCM Târgu-Mureş pe tânărul Mihai Onicaş. Gabriel Matei, de la Pandurii, se va alătura echipei doar din vară. Pe de altă parte, formaţia nu a suferit “pagube” serioase, plecările anunţate până acum fiind cele ale lui Abrudan (plecat la “U” Cluj), Anghelov, Zapata şi Apostol. Principalele ţinte ale steliştilor au fost Wesley, Eric şi Moraes, însă doar ultimul mai are şanse să ajungă în Ghencea. Dinamo a fost clubul care a pierdut cei mai mulţi jucători, dintre care unii erau oameni de bază în echipa lui Ioan Andone. N’Doye a fost cumpărat de Astra, unde a ajuns şi managerul sportiv Florin Prunea, iar Adrian Cristea şi Elias Bazzi au luat drumul Universităţii Cluj. Garat şi Bratu şi-au reziliat contractele cu echipa, iar ultima “lovitură” a fost transferul lui Andrei Cristea în liga a doua din Germania, la Karlsruhe. În curtea “câinilor” au venit Eugen Crăciun (Astra) şi Raul Crişan (FC Silvania), dar şi “repatriatul” Vlad Munteanu. În aceste condiţii, echipa are neapărată nevoie de întăriri pentru a putea să mai spere la un loc de cupe europene.

Situaţia e una cel puţin curioasă la Rapid, echipă aflată pe locul 4. Giuleştenii nu au cumpărat şi nu au vândut încă niciun jucător. Singura “noutate” din lot este Daniel Pancu, revenit a cincea oară la echipa “vişinie” şi care ar urma să semneze în zilele următoare. Costin Lazăr şi Bozovic, doi dintre titularii echipei, refuză să semneze prelungirea contractului. Echipa se confruntă cu probleme financiare, iar unii jucători chiar au lipsit în primele zile după reunire în semn de protest faţă de faptul că nu le-au fost achitate salariile restante.

De partea cealaltă, echipele de provincie au preferat să transfere câteva “plombe” pe posturile deficitare, fără a aduce jucători doar de dragul de a mări lotul. După ce au anunţat că vor să reducă dimensiunile lotului, cei din conducerea echipei CFR Cluj au renunţat la opt fotbalişti şi au adus în locul lor doar trei. “Feroviarii” au preferat doar jucători din Liga I şi i-au luat pe Vasile Maftei (Urziceni), Mihai Mincă (FC Braşov) şi Viorel Nicoară (Brăneşti). FC Timişoara a fost prima echipă care şi-a văzut la lucru noii jucători. Atacantul Tosaint Ricketts, adus de la fosta adversară a timişorenilor din Europa - MyPa, a marcat deja două goluri pentru echipă în primul meci de pregătire. O altă achiziţie, Rafael Rocha, a marcat şi el. Timişoara are şi doi jucători în probe, mijlocaşul italian Luigi Lavechia şi portarul estonian Serghei Lepmets. O mutare interesantă este şi reinstalarea lui Dusan Uhrin jr în funcţia de antrenor, după ce tehnicianul ceh a părăsit clubul în condiţii nu tocmai plăcute în urmă cu doi ani. De la echipă au plecat antrenorul-jucător Cosmin Contra, Hristu Chiacu şi Dusko Dukic.

Liderul campionatului, Oţelul Galaţi, a adus doar trei jucători în pauza competiţională, dar, cel mai important, nu a vândut niciun fotbalist de bază. La Galaţi au ajuns atacantul sârb Bratislav Punosevac, fundaşul Constantin Mişelăricu şi mijlocaşul Ciprian Milea. Conducerea a decis să împrumute pentru următoarele şase luni câţiva jucători care au evoluat mai puţin în tur, dar fără a afecta echipa de bază. FC Vaslui se află, deocamdată, într-o poziţie ingrată. FIFA a decis ca formaţia moldoveană să nu aibă dreptul de a face transferuri timp de un an, după un litigiu cu fostul jucător Marko Ljubinkovic. Conducerea a atacat această hotărâre şi aşteaptă un răspuns de la forurile europene. Între timp, de la echipă au plecat Daniel Pancu, Lucian Burdujan şi Hugo Luz. Cel mai curtat jucător al acesteia, Wesley Lopez, a anunţat ieri că va rămâne la Vaslui în ciuda faptului că există mai multe echipe care şi-au anunţat interesul pentru el. Gaz Metan Mediaş a fost şi ea destul de discretă în această campanie de transferuri. Medieşenii au adus doar un jucător, însă cu nume, atacantul Florin Bratu. În schimb, echipa şi-a pierdut cea mai bună “piesă”, după ce brazilianul Eric de Oliveira a semnat cu ucrainenii de la Karpaty Lvov. În plus, au mai plecat Vâtcă, Markovic, Silvăşan, Cigan, Galanis şi Prekop.


Comenteaza