Mereu alături de "U". Un internațional român a fost alături de "studenți" la Ankara

Mereu alături de "U". Un internațional român a fost alături de "studenți" la Ankara
| Foto: facebook.com/Ankaragucu

Unul dintre jucătorii care au contribuit din plin la calificarea României la EURO 2024 a susținut U-BT la cel mai recent meci din EuroCup.

Crescut de Universitatea Cluj, Olimpiu Moruțan rămâne mereu alături de Simbol. Mijlocașul care evoluează în prima ligă din Turcia a fost prezent la meciul din EuroCup, dintre U-BT Cluj-Napoca și Turk Telekom Ankara.

"Oriunde, alături de “U”! Olimpiu Moruțan, fostul fotbalist la FC Universitatea Cluj, joacă de mai mulți ani în Turcia.

Legitimat la Ankaragücü și om de bază la Echipa națională de fotbal a României, alături de care s-a calificat la UEFA EURO 2024, Olimpiu a venit la meciul nostru din această seară să ne susțină. HAIDE "U"!", a transmis campioana României.

U-BT Cluj-Napoca a pierdut jocul din Turcia, scor 95-84, însă continuă lupta pentru menținerea pe al doilea loc în Grupa B din EuroCup.

Comenteaza