Mesajul lui Falub, după revenirea la “U” Cluj: “Situația noastră e puțin disperată, suntem ridicoli dacă vorbim despre promovare”

Mesajul lui Falub, după revenirea la “U” Cluj: “Situația noastră e puțin disperată, suntem ridicoli dacă vorbim despre promovare”
| Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

Antrenorul de care formația clujeană s-a despărțit în urmă cu 10 luni a revenit la echipă, de această dată cu puteri sporite, după ce a preluat funcția de manager sportiv.

La mai bine de o săptămână după ce a revenit la Universitatea Cluj, Adrian Falub a vorbit pentru prima dată despre obiectivele sale. Tehnicianul a preluat funcția de manager sportiv și își dorește ca alături de el în club să fie cooptați cât mai mulți oameni care și-au legat cariera de echipa clujeană. Falub recunoaște că promovarea e un obiectiv îndepărtat, iar țelul imediat este ieșirea din zona fierbinte a clasamentului. El a vorbit despre situația echipei pe care tocmai a preluat-o.

Am revenit după 10 luni la acest club, de data aceasta pe o funcție administrativă, cea de manager sportiv. Din punctul ăsta de vedere putem să facem lucruri bune în continuare. E foarte important să ne redresăm din punct de vedere sportiv. Din punct de vedere financiar are o stabilitate pe care nu a avut-o niciodată.

Avem o bază sportivă bună, sper să o folosim în continuare pe cea din parcul Babeș, să nu avem dificultăți din punctul ăsta de vedere. Problemele noastre sunt din punct de vedere sportiv. La acest club, s-a dovedit de-a lungul timpului că nu este benefică o infuzie mare de străini. Clubul ăsta a avut cele mai bune rezultate când au fost 7-8 jucători care au crescut aici. Întotdeauna rezultatele au fost aduse de clujeni.

O infuzie de străini nu e benefică clubului. Acest club nu a fost creat de Ceaușescu să câștige campionate, ci a fost creat pentru a fi iubit. Îmi doresc să nu mai vină niciun impresar să facă transferuri aici, ci de partea sportivă să se ocupe clubul. Antrenorii vin și pleacă, impresarii vin și pleacă, dar clubul rămâne”, a declarat tehnicianul.

Noul manager sportiv a explicat care va fi strategia clubului în următoarele luni. “E foarte important ca toată strategia sportivă să fie făcută de club. Eu știu ce trebuie făcut. Sunt o grămadă de specialiști în țara asta, vin să ne învețe pe noi fotbal.

Din acest moment mi-aș dori ca din organigrama clubului să facă parte jucători crescuți aici. Ei sunt pricepuți și nu trebuie să îi învețe nimeni. Prea mult timp au fost ignorați cei care au crescut aici. S-a întâmplat și în această vară. Oamenii crescuți aici cunosc clubul, îl iubesc și nu au interese.

Vrem să căutăm un antrenor care să poată să organizeze o echipă, să fie bun din punct de vedere tactic și să poată comunica bine cu jucătorii. Au venit antrenori care nu știu ce înseamnă Universitatea Cluj și trebui să alegem un om care să știe ce înseamnă clubul. Vom vedea până la iarnă ce putem rezolva.

Situația noastră e puțin disperată, nu avem puncte. Avem jucători care au plecat de la acest club înainte de a veni eu, nu știu de ce. Din punct de vedere numeric suferim, avem doar 14 jucători la antrenament. Sunt jucători care au plecat și nu ar fi trebuit să plece decât în iarnă. Avem un meci important, de aceea poate fi un avantaj că jucăm acasă cu susporterii alături de noi. S-a dovedit că atunci când suntem uniți, putem face rezultate.

Suntem ridicoli dacă vorbim despre promovare, când noi avem cinci meciuri pierdute din primele șase. Noi trebuie să ieșim din criză. Trebuie să luăm niște puncte și să vedem unde suntem. Prioritar este să ieșim din această zonă. Să nu se înțeleagă că renunțăm la promovare, dar important e să ieșim de aici. Poate am pornit prea încrezători. La iarnă vom vedea despre ce vorbim. Acum ne gândim și la retrogradare; când ești pe penultimul loc te gândești și la așa ceva.

Până la iarnă vor rămâne toți portughezii. Nu e vina jucătorilor; ei au fost aduși, e vina celor care i-au adus. La “U” Cluj o infuzie de jucători străini nu a dat roade niciodată. Eu am făcut aceeași greșeală când am promovat prima dată. Clubul trebuie să știe ceea ce își dorește să joace înainte să aducă jucători. Lotul trebuie făcut în funcție de către partea sportivă, iar antrenorul trebuie să fie de acord cu lotul și să fie de acord că poate face performanță”, a spus Falub.

Următorul meci al Universității Cluj va fi derby-ul cu Petrolul. Partida e programată vineri, de la ora 18:00, pe Cluj Arena.

Comenteaza