Mesajul lui Falub, înaintea meciului cu Poli Timișoara: “E o echipă greu de bătut, va trebui să suferim pentru cele trei puncte”

Mesajul lui Falub, înaintea meciului cu Poli Timișoara: “E o echipă greu de bătut, va trebui să suferim pentru cele trei puncte”
| Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

Antrenorul Universității Cluj consider că o victorie în fața timișorenilor este vitală, dar succesul va fi greu de obținut în fața unei formații care are în lot jucători cu experiență.

După remiza de la Turnu Măgurele, “Șepcile roșii” revin pe propriul teren pentru ultima etapă din turul Ligii a 2-a. Clujenii vor întâlni o altă echipă de tradiție, Poli Timișoara, formație care stă mai bine în clasament. Înaintea jocului de pe Cluj Arena, Adrian Falub a avertizat în legătură cu trupa de pe Bega și a vorbit din nou despre viitorul ”studenților” și ceea ce urmează pentru Universitatea Cluj în pauza competițională.

Antrenorul echipei clujene a prefațat partida cu Poli. “Timișoara e o echipă care e în fața noastră în clasament, au doar 10 goluri primite, iar noi avem de două ori mai multe. E o echipă greu de bătut, cu jucători cu multă experiență, precum Mera sau Scutaru. Noi avem nevoie de cele trei puncte, suntem încă în zona fierbinte și cu o victorie s-ar putea să fim mai liniștiți. Sunt convins că nu ne va fi ușor și va trebui să suferim pentru cele trei puncte. Noi suntem într-o formă bună, am făcut câteva rezultate bune și cred că trei puncte ar fi extraordinare pentru noi. În ultimele meciuri am cam alergat după egalare și am revenit întotdeauna.

Aștept și eu un meci în care să alerge adversarii noștri după egalare. Dacă reușeam să luăm cu 6-7 goluri mai puțin, goluri care puteau fi evitate, acum eram departe în clasament. Marea noastră problemă e organizarea defensivă, am mai rezolvat-o, însă încă suntem departe de echipele din frunte. Nu trebuie să ne ascundem, asta e realitatea, trebuie să facem puncte. Dacă putem să batem două meciuri consecutiv, ne putem gândi și la altceva, doar că nu e atât de simplu.

Noi nu funcționăm perfect, am obținut niște rezultate foarte bune în ultimele jocuri, dar nu am fost constanți. E un campionat echilibrat, asta trebuie să înțeleagă oamenii și să ne susțină. Nu suntem o echipă care câștigă patru din cinci meciuri”, a declarat Falub.

Tehnicianul a vorbit și despre planurile de viitor ale echipei. “Ne gândim la unii jucători, vrem să transferăm. Trebuie să știm unde vom fi, ca să vedem ce ne propunem din iarnă. Nu ascund faptul că deja suntem în contact cu mai mulți jucători și sperăm să ne putem înțelege cu ei. Sunt antrenori care mie mi-ar plăcea, dar care acum sunt sub contract. Vom vedea dacă ei vor putea veni. Nu e chiar atât de simplu, avem nevoie de jucători atât numeric, cât și valoric”, a spus antrenorul.

Partida dintre Universitatea Cluj și Poli Timișoara se va disputa sâmbătă, de la ora 12:00, pe Cluj Arena.

Comenteaza