Mesajul lui Falub înaintea noului sezon: “Avem un lot bun, însă nu o să se dea nimeni la o parte din calea”

Mesajul lui Falub înaintea noului sezon: “Avem un lot bun, însă nu o să se dea nimeni la o parte din calea”
| Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

Antrenorul “studenților” a vorbit despre așteptările pe care le are de la noua stagiune, chiar înaintea primului meci din Liga a 2-a.

Universitatea Cluj se pregătește de un nou sezon în eșalonul secund. Deși așteptările suporterilor sunt mari, Adrian Falub încearcă să le tempereze și susține că primul obiectiv al echipei sale este calificarea în play-off. Tehnicianul a vorbit și despre lotul pe care îl are la dispozției, dar și despre noul parteneriat al clubului.

“În primul rând mă bucur de o asemenea prezentare. Mă bucur că “U” încă atrage sponsori. Rămâne să ne ridicăm la nivelul așteptărilor. Avem un lot competitiv, sunt încrezător. În primul rând trebuie să câștigăm meciuri. Dacă vom reuși sunt convins că vom putea să ne gândim mai departe, să prindem play-off-ul, acesta e principalul obiectiv”, a declarat Falub.

Antrenorul a vorbit și despre aștepările sale înaintea noului sezon. “Toată lumea se așteatpă să câștigăm la scor, însă ultimele două sezoane ne-au demonstrat că nu e atât de simplu să promovezi. Pot să zic că avem un lot bun, însă nu o să se dea nimeni la o parte din calea noastră. Dacă noi vom reuși să fim la același nivel, vom fi o echipă greu de bătut.

Sunt multe necunoscute în campionat, sunt echipe care și-au schimbat lotul. Sunt formații care nu au jucat de mult timp. Cred că începutul de campionat va fi important pentru toată lumea și trebuie să luăm puncte. Nu te interesează cum joci, trebuie să iei puncte.

Sunt echipe puternice, care au puterea finaciară să investească în jucători. Cred că va fi un sezon mai greu decât anul trecut. Sezonul precedent era o stabilitate, nu erau atâtea reguli, erau echipe mai stabile, care nu veneau după o asemenea pauză”, a spus tehnicianul.

Adrian Falub a discutat despre lotul pe care îl are la dispoziție. ”În primul rând aveam nevoie să completăm lotul din punct de vedere numeric și apoi valoric. Acum avem 15 jucători care îndeplinesc regula U20, dintr-un lot de 28 de jucători. Dorim să construim o echipă și apoi rezultatele vor veni”, a precizat antrenorul.

Primul meci pentru “studenți” în noul sezon al Ligii a 2-a va fi în deplasare, împotriva nou-promovatei, Aerostar Bacău.

Comenteaza