Mesajul lui Sabău după meciul cu FC Voluntari: "Trebuie să obținem victorii, nu contează cum le vom obține"

Mesajul lui Sabău după meciul cu FC Voluntari: "Trebuie să obținem victorii, nu contează cum le vom obține"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Directorul tehnic al Universității Cluj a fost mulțumit de modul în care echipa pe care o pregătește s-a prezentat la primul meci oficial din 2023.

"Studenții" au început cu dreptul sezonul de primăvară, reușind să se impună cu 2-1 în fața celor de la FC Voluntari. Echipa clujeană a dominat partida în cea mai mare parte, iar evoluția și rezultatul l-au mulțumit pe Ioan Ovidiu Sabău.

"Ne-am pregătit foarte bine, jucătorii au arătat caracter. Știam că ne vom domina adversarul fizic și că avem șanse mari să câștigăm.

Am avut controlul jocului în fața unui adversar bun, cu experiență, cu un portar excelent, care a avut niște intervenții extraordinare.

La un moment dat, ți-e teamă, pentru că trebuie să schimbi din mers sistemul, trebuie să fii inspirat la schimbări.

Trebuie să obținem victorii, nu contează cum le vom obține, trebuie să jucăm pragmatic, la rezultat", a declarat tehnicianul, potrivit Digisport.

În urma acestui succes, Universitatea Cluj a urcat, temporar, pe locul 12 în Superligă, cu 22 de puncte acumulate în 22 de etape.

Comenteaza