Mihai Bordeianu, laude pentru un fost coleg din Gruia: “E un fotbalist foarte bun, constant”

Mihai Bordeianu, laude pentru un fost coleg din Gruia: “E un fotbalist foarte bun, constant”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Mijlocașul ajuns în acest sezon la Al-Qadisiyah a vorbit despre unul dintre foști săi colegi de la CFR Cluj.

Mihai Bordeianu și Mario Camora au fost colegi la CFR Cluj timp de aproape doi ani, iar mijlocașul are doar cuvinte de laudă la adresa căpitanului din Gruia. Bordeianu susține că fundașul a fost cel care l-a introdus în atmosfera echipei și a lăudat și calitățile de fotbalist și de lider ale lui Camora.

“Cu Mario am avut o relaţie foarte bună la CFR, m-a luat cu el în cameră, m-a luat cu el în vestiar, mi-a explicat ce se întâmplă la o echipă care îşi doreşte să câştige trofee, pot să zic că m-a ajutat foarte mult şi de când am plecat am ţinut legătura cu el, am avut o relaţie foarte bună şi e un băiat extraordinar.

Chiar dacă e un jucător cu experienţă, are 34 de ani, cred că nu a fost uşor pentru el (n.r - debutul la echipa naţională). A fost şi un meci cu miză, ţinând cont că a fost semifinala pentru calificarea la EURO.

Mario a demonstrat în România că e un fotbalist foarte bun, constant. În trei ani, cât am stat eu acolo, a jucat foarte bine şi cred că munca lui a fost răsplătită”, a spus Mihai Bordeianu la Telekom Sport.

Comenteaza