Mihai Silvășan, bucuros după victoria din Derby-ul Ardealului: “Nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei”

Mihai Silvășan, bucuros după victoria din Derby-ul Ardealului: “Nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei”
| Foto: foto u-bt.ro

De cealaltă parte, antrenorul echipei CSU Sibiu, Dan Fleșeriu, acuză jocul dur al clujenilor.

Tehnicianul formației U-BT s-a declarat mulțumit după victoria categorică din cel mai important meci pentru fanii clujeni. “A fost un meci pe care, cred eu, l-am controlat de la un capăt la celălalt. Sunt fericit pentru intensitatea pe care am avut-o, pentru cum au evoluat băieții și cum s-au luptat. Am reușit să le oprim jucătorii cheie, nu au avut aruncările pe care le au de obicei și, cred eu, nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei. Meci intens din toate punctele de vedere, au fost momente tensionate, însă am trecut foarte bine peste ele.

Știam că dacă vom câștiga astăzi, mai avem șanse la locul 1, pe care altfel nu prea le mai aveam. Le-am spus băieților în vestiar că pentru noi, de acum înainte, toate meciurile sunt de Play-off, trebuie să le câștigăm pe toate dacă vrem să terminăm pe primul loc. A fost o atmosferă frumoasă, demnă de un adevărat derby, le mulțumesc fanilor pentru că au venit să ne susțină și sper că nu i-am dezamăgit”, a spus Mihai Silvășan.

Dan Fleșeriu a condamnat jocul dur al “studenților”, dar speră ca cele două echipe să se întâlnească în finala campionatului. “A fost un meci în care Clujul a avut o tresărire de orgoliu, după cele două înfrângeri împotriva noastră, din acest sezon. Au jucat mult mai determinați, au fost agresivi la limită, iar jucătorii mei nu au reacționat la fel. Ce puteam noi să facem era să jucăm la fel de agresiv și să răspundem cu aceeași monedă. Din păcate nu am făcut-o nici aici și nici la Oradea și sper să fie o lecție pentru noi.

Mi-aș dori ca aceasta să fie finala campionatului, pentru mine meciurile cu Clujul sunt de fiecare dată o sărbătoare. Pentru suporterii noștri e la fel, iar de fiecare dată au ieșit meciuri spectculoase, indiferent cine a câștigat. Dacă va fi asta finala, noi vom asigura spectacol la maxim și sper că vom juca în Sala Polivalentă”, a declarat antrenorul sibienilor.

U-BT ocupă locul secund în Liga națională, la egalitate de puncte cu CSU Sibiu. Pentru clujeni, următorul meci va fi împotriva Stelei. Partida va avea loc vineri, 13 aprilie, de la ora 18, în Sala Sporturilor “Horia Demian”.

Comenteaza