Mihai Silvășan după victoria la limită cu BC Timișoara: “Marea noastră problemă a fost mentalitatea cu care am intrat în teren”

Mihai Silvășan după victoria la limită cu BC Timișoara: “Marea noastră problemă a fost mentalitatea cu care am intrat în teren”
| Foto: fiba.basketball

U-BT a reușit cel de-al șaptelea succes al sezonului, 91-88, împotriva echipei timișorene.

După o victorie la limită la pitești, clujenii au revenit pe propriul teren. Meciul cu BC Timișoara a fost dominat în mare parte de oaspeți, dar finalul a fost al gazdelor care au reușit un nou succes în ultimele minute de joc.

Mihai Silvășn a explicat motivelepentru care echipa sa a fsot doninată pe propriul teren. “Un meci spectaculos pentru suporteri, probabil, pentru noi nu a fost chiar așa de spectaculos. Știam că Timișoara nu are nimic de pierdut, din păcate, marea noastră problemă în ultimele două meciuri a fost mentalitatea cu care am intrat în teren. Și la Pitești, și aici, cu Timișoara, am intrat parcă câștigători dinainte, deși am vorbit despre asta înainte.

Eu îmi asum această responsabilitate, eu nu am reușit să îi fac să înțeleagă că fiecare echipă vine aici să câștige, nimeni nu o să se tragă din calea noastră. Am reușit, între ghilimele, să primim 46 de puncte în prima repriză și încă 32 în sfertul al treilea, ceea ce e enorm. Din fericire, și asta mă bucură și aici, și în deplasarea de la Pitești, echipa aceasta arată caracter, știam ce jucători am luat în vară, mă așteptam la asta și pe chestia asta trebuie să clădim.

Însă nu trebuie să așteptăm la fiecare meci ceva extraordinar să se întâmple pentru ca atitudinea aia de învingători să iasă la suprafață, trebuie să intrăm cu ea în teren. Și nu doar la meciurile cu Oradea și cu Sibiu, când suntem supermotivați, ci și în fiecare meci”, a declarat antrenorul.

Tehnicianul a vorbit și despre Vlad Moldoveanu și despre starea de sănătate a baschetbalistului. ”Moldoveanu e bine cu piciorul, însă între timp a apărut o sinuzită mai complicată, care a trebuit operată, însă de săptămâna viitoare intră la antrenamente, probabil meciul cu Craiova din 29 va fi primul pentru el, dacă nu, cel din 5 ianuarie”, a precizat Silvășan.

Pentru U-BT urmează duelul din desplasare împotriva Stelei. Partida se va disputa sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 16:15.

Comenteaza