Mihai Silvășan, nemulțumit de evoluția elevilor săi în jocul cu Sodertlaje Kings: “Mă bucur că am învins, deși nu a fost un meci reușit”

Mihai Silvășan, nemulțumit de evoluția elevilor săi în jocul cu Sodertlaje Kings: “Mă bucur că am învins, deși nu a fost un meci reușit”
| Foto: foto u-bt.ro

Antrenorul de la U-BT susține că jucătorii săi au avut multe momente în care s-au relaxat și i-au lăsat pe suedezi să revină în joc.

Echipa clujeană a reușit un nou succes în grupele FIBA Europe Cup, 85-74, împotriva celor de la Sodertalje Kings. Chiar dacă diferența de la final a fost formată din două cifre, victoria nu a fost atât de facilă precum indică tabelă. În multe momente, “studenții” au comis greșeli copilărești, care îi puteau costa având în vedere că adversarul a fost unul de un nivel bun.

“Nu a fost un meci foarte reușit din partea noastră. Am făcut multe greșeli, au existat părți ale jocului când am lăsat coșuri ușoare. Le-am permis o apărare agresivă și am avut adesea probleme în a organiza atacul. Una peste alta, este un succes important. Ne duce mai aproape de calificare, însă nu suntem calificalți pe hârtie. Felicit jucătorii și echipa adversă pentru luptă. Mă bucur că am învins, deși nu a fost un meci reușit.

Kuti a început să se antreneze cu contact abia luni. Are două zile de antrenamente. Am discutat cu el și mi-a spus că își dorește să joace. Nu l-am ținut pe perioade lungi în teren, s-a achitat bine de sarcini. Chiar dacă a stat atât de mult departe de teren, evoluția lui din apărare nu poate fi contestată. Îl așteptăm, avem nevoie de el, este un jucător de bază”, a declarat Mihai Silvășan.

Pentru U-BT urmează meciul cu SCM Craiova, din Liga Națională. Partida e programată în 18 noiembrie, de la ora 19:00.

 

Comenteaza