Mihai Silvășan, optimist înaintea meciului din FIBA Europe Cup

Mihai Silvășan, optimist înaintea meciului din FIBA Europe Cup
Antrenorul “studenților” a evaluat șansele echipei sale în meciul cu Donar Groningen.

U-BT Cluj-Napoca va juca miercuri, 24 ianuarie, ora 20:00, returul partidei cu Donar Groningen, din FIBA Europe Cup. Meciul contează pentru a 4-a etapa a competiției continentale.

Tehnicianul "studenţilor" a prefațat întâlnirea pentru site-ul oficial al clubului. "Pentru noi urmează un meci care, câștigat, ne dă mari șanse să terminăm grupa pe primul loc. Așadar, mergem în Olanda să facem acest pas important către îndeplinirea obiectivului nostru, acela de a ne califica mai departe din această grupă. Vom da tot ce putem pentru a obține această victorie", a declarat Silvășan.

Barro are în continuare probleme fizice. "În continuare, Ousmane Barro este incert pentru acest meci, nu știm în ce măsură ne vom putea baza pe el la Groningen", a dezvăluit Slvăşan.

Clujenii se află pe locul 2 în grupa L a FIBA Europe Cup, cu 5 puncte, la egalitate cu adversarii de miercuri, Donar Groningen. În meciul tur dintre cele două echipe, disputat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, scorul a fost 77-73 pentru formația olandeză.

Comenteaza