Mihai Silvășan, pe locul al treilea în topul celor mai buni antrenori ai sezonului în ABA League

Mihai Silvășan, pe locul al treilea în topul celor mai buni antrenori ai sezonului în ABA League
| Foto: Dragana Stjepanovic

Tehnicianul celor de la U-BT Cluj-Napoca ocupă ultima treapta a podiumului într-o ierarhie stabilită în urma unui proces de vot. 

La sezonul de debut în ABA League, Mihai Silvășan a reușit să se remarce și e pe locul al treilea în clasamentul celor mai buni antrenori. Ierarhia a fost realizată pe baza unui vot, la care au participat tehnicienii din competiție (85%), jurnaliști specializați (10%) și fanii (5%).

Mihai Silvășan a strâns 15.8% din voturi și a fost depășit în clasament de Zvezdan Mitrovic, de la Cedevita Olimpija Ljubljana (34.3%) și Joan Penarroya, de la Partizan Belgrad (17%).

La prima participare în ABA League, U-BT Cluj-Napoca a obținut 13 victorii, a suferit 11 înfrângeri și s-a clasat pe locul al cincilea la finalul sezonului regulat.

Pentru "studenți" urmează o serie de play-off, în care se vor duela cu Buducnost Podgorica.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .