Mihai Silvășan, secund la naționala de baschet. Cine e noul selecționer

Mihai Silvășan, secund la naționala de baschet. Cine e noul selecționer
Antrenorul campioanei U-BT Cluj, Mihai Silvășan, va fi unul dintre secunzii noului selecționer al României.

Pe banca primei reprezentative a fost instalat Zare Markovski, anunță frb.ro. Antrenorul macedonean îl va înlocui pe Marcel Țenter, care s-a despărțit de "Vulturi" în urmă cu aproape două săptămâni. Noul selecționer al României îi va avea ca secunzi pe Mihai Silvășan, antrenorul campioanei U-BT Cluj, și Hristu Sapera.

Silvășan va îndeplini calitatea de principal al ”studenților” și pe cea de secund al selecționatei masculine în paralel. La fel se întâmplă și în cazul lui Dragan Petricevic. Tehnicianul născut în Bosnia este atât selecționerul naționalei de baschet feminin al României, cât și antrenorul jucătoarelor de la ”U” Cluj.

La o zi după numire, Mihai Silvășan a vorbit despre noua provocare din cariera sa.

”Mă bucur că am șansa să revin în angrenajul echipei naționale. Am fost parte a lotului național timp de 10-12 ani de zile, am fost și căpitan, am mers tot timpul cu plăcere acolo. În al doilea rând, mă bucur că pot să fiu alături de un antrenor cu un CV impresionat. Merg în speranța că am ce învăța de la el și îmi doresc foarte mult să facem performanță", a spus antrenorul campioanei, pe u-bt.ro.

Cine este Zare Markovski

Markovski este antrenorul lui Trabzonspor, din prima ligă turcă. Tehnicianul ex-iugoslav are o carieră de aproape 30 de ani, perioadă în care s-a aflat la conducerea unor echipe precum Darussafaka SK, Lugano Tigers, Avellino, Virtus Bologna, Armani Milano, Limoges, Reyer Venezia, sau Caserta. De asemenea, între 1997 și 1999, Zare Markovski a antrenat selecționata Macedoniei.

Noul selecționer al României are contract până la finalul primei faze de calficare la FIBA World Cup (1 iulie 2018). Daca Romania va reuși accederea în faza a doua a preliminariilor, înțelegerea se va prelungi până în 2019, cu posibilitate de extindere în funcție de performanțe.

Comenteaza