“Mirajul” Ligii Campionilor l-a dus pe Ştefan la Constanţa

“Mirajul” Ligii Campionilor l-a dus pe Ştefan la Constanţa
Tehnicianul Constantin Ştefan a dat curs ofertei campioanei HCM Constanţa şi a părăsit formaţia “U” Transilvania după aproape doi ani petrecuţi la Cluj. Noul antrenor al “studenţilor” este, începând de ieri, Liviu Jurcă.

Problemele financiare au mai făcut o victimă la "U" Transilvania. După ce în vară şapte handbalişti exponenţiali s-au orientat spre alte zări, antrenorul Constantin Ştefan a spus şi el "adio" Clujului odată cu oferta sosită din partea campioanei en titre, HCM Constanţa. Vara aceasta el s-a aflat şi în vizorul echipei naţionale a României, dar la acea vreme a optat să continue la "U", la insistenţele elevilor săi. "Am fost solicitaţi de către cei de la HCM Constanţa să îi dăm drumul lui Constantin Ştefan, deoarece el era încă sub contract cu noi. În cele din urmă, am fost de acord. Nu puteam să ne opunem pentru că în momentul de faţă nu avem posibilitatea să oferim condiţii propice performanţei. Din punctul meu de vedere, el este cel mai bun antrenor din handbalul masculin românesc şi nu ar fi putut să rateze o asemenea şansă, să antreneze o echipă care joacă în Liga Campionilor. De pregătirea echipei se va ocupa Liviu Jurcă", a declarat managerul formaţiei "U" Transilvania, Mihai Tritean, pentru ZIUA de CLUJ.

Constantin Ştefan a preluat formaţia clujeană în iarna anului trecut, după o experienţă la HC Odorheiu Secuiesc. La finalul sezonului trecut s-a aflat în faţa celei mai importante performanţe din cariera sa pe banca lui "U" Transilvania, când echipa s-a clasat pe locul 5, calificant în Challenge Cup. Totul s-a ruinat însă din cauza gravelor probleme financiare, astfel că "studenţii" s-au concentrat asupra Ligii Naţionale.

 

 

Comenteaza