Miriuţă: Cu 37 de puncte la iarnă ne batem la titlu

Miriuţă: Cu 37 de puncte la iarnă ne batem la titlu
Antrenorul CFR-ul, Vasile Miriuţă, consideră că echipa sa mai are nevoie de 15 puncte în acest tur de campionat pentru a putea spera la titlul de campioană la României.

Tehnicianul a dezvăluit faptul că nu ae nici un fel de primă pentru victoria din derby-ul clujean şi nici pentru câştigarea campionatului.

"Nu cred că se va schimba obiectivul pâna la iarnă. Dacă vrem să ne batem la titlu aşa cum se vorbeşte, mai trebuie să facem 15 puncte din 24. Cu 37 la iarnă putem într-adevăr să zicem că ne batem la titlu, dar până atunci nici vorbă. Trebuie să avem grijă pentru că oricând se poate întâmpla orice în fotbal", a spus Miriuţă. 

Antrenorul e de părere că victoria feroviarilor a fost meritată şi totodată a felicitat şi echipa adversă pentru jocul prcticat.

"O victorie muncită. Importantă e să crezi în tine până în ultimul minut, băieţii au crezut. Am marcat acest gol minunat chiar în ultimul minut. Felicit şi Universitatea, au făcut un joc bun, au fost bine organizaţi, au avut şi câteva situaţii de a marca şi ei, aşa e în derby, dar cel mai important lucru la final sunt cele trei puncte pe care le-a câştigat." 

El a spus că nu este supărat pe atacanţi, chiar dacă n-au reuşit să marcheze nici un gol în poarta "studenţilor".

"Eram mai bucuros dacă marcau astăzi la situaţiile pe care le-am avut. Sunt sigur că vor marca săptămâna viitoare. Important e că au ajuns acolo, au avut aceste ocazii, sperăm ca pe viitor să le şi fructifice", crede Miriuţă.

Comenteaza