Miriuţă, satisfăcut de joc, dezamăgit de neconvocarea lui Deac la lot

Miriuţă, satisfăcut de joc, dezamăgit de neconvocarea lui Deac la lot
Antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuţă, a fost satisfăcut de amicalul contra formaţiei lui Mircea Lucescu despre care a avut numai cuvinte de laudă. Cu acest prilej şi-a exprimat încă odată nemulţumirea faţă de neconvocarea lui Ciprian deac la echipa naţională a României.

"Un test foarte bun, un meci foarte bun, o echipă foarte bună. A fost un test foarte reuşit pentru noi înaintea meciului cu Astra. Azi am întâlnit un adversar foarte bun, dar părerea mea că au fost momente de joc când ne-am ridicat şi noi la nivelul lor. Am marcat trei goluri frumoase. Îmi pare rău că am marcat acele trei goluri pentru că nu sunt învăţat şi nu-mi place să primesc goluri multe. E greu dacă nu faci dublajul, cu jucători de talia asta e foarte greu.  A intrat bine Christian, a marcat şi gol frumos. Mirko n-a jucat rău cât a jucat. Lucescu e un om de la care ai multe de învăţat, păcat că nu îl am ai aproape să mai discutăm", a spus Miriuţă după meciul cu Şahtior. 

Tehnicianul din Gruia s-a arătat la rândul lui dezamăgit de prezenţa destul de puţină a publicului, dar i-a găsit nişte scuze:

"Într-adevăr n-a fost multă lume, dar ştiţi cum e, e vineri seara, multă lume lucrează, a fost meciul la ora şapte, mulţi din provincie pleacă acasă. Se joacă şi duminică cu "U" Cluj, poate unii se vor duce acolo. Suporterii noştri au aplaudat echipa la final, asta e cel mai important."

Miriuţă şi-a arătat încă odată nemulţumirea faţă de neconvocarea lui Deac la naţională: "Dacă era Cirpian Deac la lot, sută la sută mă uitam, aşa nu o să mă uit. "La ora actuală merită să fie acolo, la forma sportivă pe care o arată, dar fiecare antrenor are filosofia lui."

În final tehnicianul a vorbit de readucerea la echipă a fotbalistului Giorgio Chanturia: "Din ce mi-au spus şefii mie 90% se reîntoarce. Jucător foarte bun de care avem nevoie. Spr să fie pregătit, petru că dacă e pregătit sunt sigur că ne ajută", a încheiat Miriuţă.

Comenteaza