MONDIAL. Germania surclasează Anglia cu 4-1 şi se califică în sferturi

MONDIAL. Germania surclasează Anglia cu 4-1 şi se califică în sferturi
Muller a înscris două goluri, Klose şi Podolski au înscris câte unul, iar Germania a învins cu 4-1 Anglia, pentru care a marcat doar Upson. Germania va juca în sferturile de finală cu câştigătoarea dintre Argentina şi Mexic, care se vor întâlni în această seară.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google
Klose a deschis scorul în minutul 20 pentru Germania, în meciul pe care aceasta îl l-a disputat de la ora 17, cu Anglia, în optimile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud. în minutul 32, Podolski a mărit avantajul la 2-0, dar englezii au replicat, prin Upson, în minutul 37.

Primul gol al germanilor a venit după ce Klose a urmărit un balon trimis în adâncime, în timp ce a doua reuşită a fost rezultatul unei acţiuni colective în care au colaborat Klose şi Muler. Balonul a ajuns apoi la Podolski, care din colţul careului mic a trimis în plasă.

Englezii au arătat că pot reveni în meci, după ce Upson a înscris în minutul 37. Un minut mai târziu şutul lui Lampard a trecut linia porţii, dar arbitrul nu a acordat gol.

Scorul la pauză a fost 2-1 pentru Germania.

In repriza a doua nemţii au înscris prin Muller, care a marcat în minutele 67 şi 70. 

Câştigătoarea acestei partide va întâlni în faza sferturilor de finală învingătoarea din meciul Argentina – Mexic, care se va disputa de la ora 21.30.
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .