Motocicliştii clujeni, în Top 10 pe circuitul din Ungaria

Motocicliştii clujeni, în Top 10 pe circuitul din Ungaria
Piloţii clujeni de la "Team33" au terminat în top 10, cu un total de 26 de puncte, cea de a doua etapă Dunlop Romanin Superbike, ce a avut loc în perioada 20-22 aprilie, pe circuitul maghiar Panonia.

Zsigmond Zoltan, Victor Mihăilescu şi Emil Cioata au participat, în weekendul trecut, la cea de a doua etapă Dunlop Romanin Superbike, în Ungaria. La finele cursei, toţi cei trei piloţi clujeni se aflau în top 10.

"Sâmbătă, clujenii au încercat o calificare cât mai bună pe grila cursei: Zoli a reuşit un timp de 2.05.4, Emi 2.06.3, iar Victor 2.10. Din motive organizatorice, Emil a fost obligat să plece în cursa de duminică de pe ultima linie a grilei, pierzând avantajul calificărilor foarte bune. Norocul avea însă să vină după primele tururi când, intrat în elementul său, a urcat în clasamentul etapei loc dupa loc, reuşind să ţină pasul cu plutonul fruntas, foarte aproape de Zoli", se arată într-un comunicat remis presei.

La finalul competiţiei, Zsigmond Zoltan (Zoli) s-a clasat pe locul 5, Emil Cioata pe 7, iar Victor Mihăilescu pe 10.

Următoarea întâlnire Dunlop Romanian Superbike (RoSBK) va avea loc pe circuitul Slovakiaring, în perioada 18-20 mai.

Un material despre Zsigmond Zoltan, cel mai cunoscut pilot clujean din Dunlop Romanian Superbike, puteţi citi aici.

Comenteaza