Mureșan: "Mă aşteptam să obţinem aceste rezultate"

Mureșan:
Președintele formației din Gruia a declarat că nu se gândește la titlu după victoria cu Dinamo și afirmă că obiectivul principal al echipei rămâne clasarea pe un loc de play-off.

CFR Cluj a obținut cinci victorii în ultimele șase runde și se află pe locul 5, cu 26 puncte. Etapa trecută, elevii lui Miriuță s-au impus cu 2-0 pe terenul lui Dinamo, prin golurile marcate de Juan Carlos Ruiz (3) și Tomislav Sorsa.

"Sincer să fiu, mă așteptam să obținem aceste rezultate. Ne-am pregătit foarte bine, jucătorii au fost motivați și iată-ne pe loc de play-off. Am învins echipe puternice precum Steaua, Astra, Botoșani sau Dinamo, iar asta nu poate decât să ne bucure. Sper să ne menținem pe aceeași linie, cu toate că nu va fi ușor. Nu ne gândim la titlu în acest moment.

Important e să rămânem pe locurile de play-off, unde se vor înjumătăți punctele și vedem la urmă ce va fi. Dacă nu era acea penalizare de șase puncte, acum am fi fost pe 2", a spus oficialul "feroviarilor", Iuliu Mureșan, pentru ZIUA de CLUJ. Luni, 28 noiembrie, de la ora 20:30, actuala deținătoare a Cupei României va primi vizita Pandurilor.

"Urmează un meci foarte greu și trebuie să rămânem la fel de motivați. Condescu și alți oameni de la Pandurii au declarat că vin cu obiective foarte clare, să ne bată, dar noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a continua seria rezultatelor pozitive.

Nu ne-am putut baza pe Bud în ultimul meci, fiind suspendat, dar am găsit soluții pentru a câștiga și în absența sa. Echipa nu stă într-un singur jucător. Ne gândim și la transferuri, în cazul în care va pleca cineva la iarnă. Deocamdată, lotul nostru este complet", a afirmat Mureșan.

Președintele formației din Gruia crede în șansele de calificare ale "tricolorilor" la Mondialul din 2018. România ocupă locul 4 în grupa E, cu doar 5 puncte după primele 4 jocuri. În ultima partidă din preliminarii, Naționala lui Daum a fost învinsă cu 0-3 de reprezentativa Poloniei.

"Speranțe mai sunt, atât matematice, cât și practice. Totul ține de ce vor face jucătorii. Cu siguranță se putea scoate mai mult din meciurile cu Polonia și Rusia, dar s-a văzut și nivelul fotbalului din țările respective.

Reprezentativa Poloniei, de exemplu, este o echipă foarte solidă și are în componență jucători care evoluează la cluburi de top din Europa. La noi, principala problemă este că unii dintre fotbaliștii chemați la lot nu prind în mod constant formațiile la care evoluează. E nevoie, printre altele, și de un lider care să motiveze întreaga echipă", a declarat acesta.

Comenteaza