Nasser: “Puteam să ajung în Grecia, dar am ales «U»” VIDEO
- Scris de Septimiu Fantea
- 14 Mar 2011, 23:25
- Sport
- Ascultă știrea

"Mă simt foarte bine la Cluj, îmi place în alb şi negru. Nu vreau să fiu scos în evidenţă în mod special, apăr doar interesul echipei. Am avut posibilitatea să joc în Grecia, dar am venit aici şi nu regret. Îmi place foarte mult să lucrez cu Ionuţ Badea, un antrenor experimentat, alături de care am mai lucrat la Internaţional Curtea de Argeş şi la Pandurii Târgu Jiu. Suporterii lui «U» sunt minunaţi, nu se compară cu cei de la echipele pe la care am mai jucat. L-am convins pe Pele să vină la Cluj, deşi francezii au unele reţineri legate de România. Nu ne facem probleme în privinţa retrogradării, dar stadionul cel nou ne obligă să ţintim mai sus", a declarat Nasser, care a comentat evoluţia echipei sale în jocul de sâmbătă, contra Unirii Urziceni, încheiat cu victoria "studenţilor", scor 4-2. "Am început bine, am avut multe ocazii, nu am cedat şi cel mai important este că am câştigat. Aveam nevoie de această «gură de oxigen». Îmi pare rău pentru ratarea mea, când mingea a lovit bara. Victoria ne dă un moral bun pentru meciul de runda viitoare, cu Oţelul. Cred că Urziceniul mai are şanse de salvare, în schimb Sportul e ca şi retrogradată", a conchis franco-algerianul.
Vezi aici emisiunea.