Nebunie în Gruia. CFR Cluj a debutat perfect în grupele Europa League, cu o victorie în fața lui Lazio

Nebunie în Gruia. CFR Cluj a debutat perfect în grupele Europa League, cu o victorie în fața lui Lazio

La revenirea în grupele unei competiții europene după o pauză de șapte ani, formația lui Dan Petrescu a reușit să treacă de favorita grupei, scor 2-1.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Primele minute ale partidei din Gruia au consemnat un joc echilibrat din partea ambelor echipe. În minutul 11, italienii au avut prima ocazie, dar Arlauskis a respins lovitura de cap trimisă de Milinkovic-Savic. Correa l-a pus și el la încercare pe lituanian cu un șut plasat din marginea careului. Ocaziile romanilor au anunțat ceea ce avea să urmeze.

În minutul 25, fundașul central Bastos a deschis scorul, iar întreg stadionul din Gruia a amuțit. Deși clujenii alergau după egalare, tot italienii au fost mai periculoși, dar Lazzari a șutat peste din poziție de 1 la 1 cu Arlauskis. La intrarea în ultimele cinci minute ale reprizei, “fervoarii” au obținut un penalty. Deac a transformat fără emoții și a stabilit scorul pauzei, 1-1.

Formația lui Dan Petrescu a început curajos actul secund și a încercat să îi surprindă pe italieni. La șapte minute de la reluare, Omrani a scăpat singur spre poarta lui Strakosha, însă șutul său a trecut pe lângă, spre disperarea fanilor clujeni. Francezul a fost cel mai activ om al CFR-ului în repriza secundă, dar și Arlauskis i-a salvat pe “feroviari” la șutul lui Jony. Cu un sfert de oră înainte de final, Păun i-a pasat în careu lui Omrani, atacantul a reluat în bară, dar mingea a revenit la el și a înscris pentru 2-1. Clujenii s-au apărat eroic până la final și au reușit să obțină o victorie surprinzătoare. 

Echipe de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Boli, Burcă, Cestor, Camora – Djokovic, Bordeianu, Păun (Culio ‘83) – Traore (Omrani ‘46), Deac (Golofca '90)

Lazio: Strakosha – Vavro, Acerbi, Bastos (Adekanye ‘80) – Lazzari, Milinkovic-Savic, Lucas Leiva, Berisha (Cataldi ‘68), Jony (Lulic ‘80) – Correa, Caicedo

Pentru clujeni urmează derby-ul cu FCSB. Partida se va disputa duminică, pe Arena Națională.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .