Neumann: “Victoriile vor veni când vom fi în efectiv complet”

Neumann: “Victoriile vor veni când vom fi în efectiv complet”
Tehnicianul reprezentativei României la baschet masculin, americanul Carl Neumann, a declarat că absenţa mai multor jucători importanţi în angrenajul echipei şi-a pus serios amprenta asupra jocului pierdut categoric de “tricolori” miercuri seară, 65-85 împotriva Belarusului, în ultimul meci din cadrul preliminariilor Eurobasket 2011 (Divizia B).

Acesta nu a putut conta pe serviciile lui Vlad Moldoveanu, Titus Nicoară, Andrei Mandache şi Dragoş Andrei, convocaţi la Jocurile Universitare din China. "Am făcut prea multe greşeli individuale. Ne-am trezit târziu, abia în sfertul al patrulea am început să jucăm altceva. Nu am făcut mare lucru, nu am jucat bine, dar acest lucru se datorează şi noii structuri a echipei, pentru că ne-au lipsit mulţi jucători. Când vom fi cu toţii, avându-i alături şi pe cei care au fost la Universiadă, vor sosi şi victoriile, sunt convins. Trebuie să trecem peste această înfrângere", a declarat Neumann, completat de Ionuţ Drăguşin. "Chiar nu mă aşteptam la acest rezultat. Îmi pare rău pentru toţi cei care au fost alături de noi şi ne-au susţinut. Nu am crezut că o să terminăm atât de rău, a fost un eşec dureros. După cum s-a văzut, ne-au lipsit mulţi jucători care au participat la Universiadă. Sub nicio formă nu este o scuză, ar fi trebuit să câştigăm cu sau fără ei. Vina ne aparţine în totalitate", a declarat Drăguşin, principalul marcator al României, cu 14 puncte.

"Tricolorii" au încheiat preliminariile pe un dezamăgitor loc 4, cu patru victorii şi tot atâtea înfrângeri. Campioana "U" Mobitelco a fost reprezentată în returul campaniei de patru jucători: Mihai Silvăşan, Paul Chetreanu, Mihai Paul şi Alexandru Pop.

 

 

Comenteaza