Nici Liga a II-a nu se predă în faţa terenurilor proaste

Nici Liga a II-a nu se predă în faţa terenurilor proaste
Returul ligii secunde se va relua la finele acestei săptămâni, conform programului iniţial, după ce ieri Federaţia Română de Fotbal a respins memoriile cluburilor care solicitau amânarea părţii secunde a campionatului din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Zilele trecute, reprezentanţii cluburilor din eşaloanele inferioare au solicitat amânarea returului din cauza căderilor masive de zăpadă care au afectat majoritatea suprafeţelor de joc, dar s-au lovit de refuzul membrilor FRF care au decis la unison: returul se va relua sâmbătă ca urmare a numărului mic de cereri depuse, 14. Deşi ar fi fost de acord cu o eventuală întârziere, oficialii formaţiei Arieşul Turda spun că decizia este, până la urmă, normală.

"Reprezentantul biroului federal ne-a anunţat oficial azi (ieri - n. red.) că returul se va relua în acest sfârşit de săptămână, atât în liga a II-a, cât şi în liga a III-a. În aceste perioade ale anului ar trebui să fim pregătiţi din toate punctele de vedere şi să nu mai găsim scuze. Ar fi grozav dacă am putea moderniza terenurile şi la acest nivel, cu instalaţie de încălzire, deşi acest lucru implică anumite investiţii. Auzind că în celelalte zone ale ţării dezastrul e mult mai mare, am solicitat amânarea returului, deoarece sunt sigur că am fi găsit date pentru a juca o etapă intermediară. Decizia Federaţiei este înţeleaptă, până la urmă. Noi ne vom deplasa sâmbătă, la Bihor, dar terenul nostru este în regulă, zăpada a început să se topească. Nu cred că ne va pune probleme la primul meci de acasă", ne-a declarat preşedintele de onoare al FC Arieşul, Virgil Blasiu.

"La noi terenul arată destul de bine, nu am depus memoriu în acest sens. Ne-am dozat efortul pentru jocul de vineri, cu FC Maramureş. Aşteptăm cu interes startul returului", e de părere şi tehnicianul celor de la Seso Câmpia Turzii (Liga a III-a), Marius Popescu.

 

 

Comenteaza