Niculescu: Este puţin probabil să mai revin pe teren. Probabil va fi şi un meci de adio

Niculescu: Este puţin probabil să mai revin pe teren. Probabil va fi şi un meci de adio
ziuadecj.ro a transmis în direct conferinţa de presă a antrenorului Universităţii Cluj, Claudiu Niculescu. La conferinţă au mai participat portarul Mircea Bornescu şi preşedintele executiv, Felix Grigore.

Iată cele mai importante declaraţii din conferinţa de presă a Universităţii Cluj de azi, ultima dinaintea meciului cu FCM Târgu Mureş:

Claudiu Niculescu:

  • Suntem convinşi că ne aşteaptă un meci foarte greu, vin după două rezultate bune, au câştigat cu Astra şi cu Steaua.
  • Sper că terenul să fie în condiţii foarte bune şi să nu mai plouă. Băieţii sunt conştienţi de importanţa meciului.
  • Grecu, Marinescu, Marinescu, Tony - cam astea sunt singurele probleme.
  • Nu cred că voi mai reveni pe teren acum, vom vedea pe finalul campionatului. Este puţin probabil să revin, dacă o voi face, o voi face la finalul sezonului. În proporţie de 80-90% mi-am încheiat cariera de jucător.
  • Mi-aş dori să joc în fiecare meci, mi-e dor de gazon, mi-e dor să joc fotbal, dar asta este situaţia, eu mi-am ales această meserie şi trebuie să merg pe un singur sens. Probabil va fi şi un meci de adio.
  • Este obligatoriu să câştigăm acest meci dacă vrem să ne mai gândim la obiectiv. Dacă nu batem, este foarte clar că ieşim din obiectiv.

Felix Grigore:

  • Am depus un dosar de licenţiere foarte bun, fără să avem probleme, nu vor fi probleme de nici un fel în ceea ce priveşte acordarea licenţei.

Mircea Bornescu:

  • Sunt convins că vom câştiga acest meci, pentru că avem un lot foarte valoros. Va trebui să fim mai umili, să muncim mult mai mult, să arătăm ca o familie pe teren, la fel ca şi în meciul cu Astra. Motivaţia pe care am avut-o cu Astra trebuie să o avem mereu.
  • Dacă nu vom câştiga, nu vom mai avea nici o şansă la obiectivul trasat la începutul campionatului.

Claudiu Niculescu:

  • Sper să nu fie probleme de arbitraj, nici nu prea îmi place să vorbesc de arbitraje. 
  • Îmi doresc un arbitraj corect, echidistant.
  • Pe Crăciunescu l-am avut preşedinte la Craiova şi pot spune că este un om corect, un om onest, nu trebuie să existe dubii în privinţa lui.
  • În orice moment e nevoie de întăriri într-o echipă de fotbal, dar acest lucru se poate discuta abia la vară.
  • Dacă nu vom avea meci, voi merge la finala Europa League, unde mi-aş dori să ajungă Atletico Bilbao şi Valencia. Este o finală şi românii ar vedea un spectacol adevărat.

"U" - FCM Târgu Mureş se va disputa luni, de la ora 19, pe Cluj Arena. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe ziuadecj.ro.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .