Noe Acosta: “Sper să revin într-o zi la Universitatea”
- Scris de Septimiu Fantea
- 12 Ian 2011, 23:41
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Fost jucător al Universităţii, ajuns între timp în prima ligă elenă, la Olympiakos Volos, mijlocaşul Noe Acosta spune că a rămas cu amintiri plăcute după perioada petrecută la Cluj şi nu exclude posibilitatea unei reveniri în viitorul îndepărtat în tricoul “alb-negru”. Spaniolul a semnat zilele trecute un angajament valabil următorii doi ani şi jumătate cu ocupanta locului 8 din SuperLiga Greciei.
Înfrângerea pe terenul Stelei din ultima etapă a turului (0-3) i-a costat scump pe Acosta şi pe alţi cinci foşti coechipieri, conducerea echipei anunţându-i că nu mai intră în planurile de viitor ale echipei. Reinaldo da Silva, respectiv Peter Cvirik au completat lista debarcărilor de la “U”, după ce şi-au reziliat de comun acord angajamentele cu formaţia clujeană. Lucrurile au luat o altă turnură pentru Acosta, care, deşi s-a aflat în vizorul lui Dinamo Bucureşti, a ajuns la un acord cu grecii de la Olympiakos Volos. “Am semnat pe doi ani şi jumătate cu grecii. Am găsit aici o echipă bine închegată. Ştiam de ceva vreme că voi fi pus pe lista de transferuri. Am rămas cu amintiri frumoase de la Cluj, am trăit momente pe care nu le voi putea uita vreodată. Le mulţumesc tuturor pentru susţinere şi sper să revin într-o zi la Universitatea”, ne-a declarat fostul “decar” al lui “U”. Fotbalistul a venit la Cluj în urmă cu un an, în mandatul lui Viorel Hizo, şi a avut un rol determinant în promovarea echipei în Liga I, marcând de două ori în returul campionatului trecut. Acosta a strâns 10 prezenţe pe prima scenă, dintre care doar două din postura de titular.
DISTRIBUIE
Comenteaza