Norocul nu a ținut cu cei mulți. "U" Cluj pierde Cupa României la loviturile de departajare

Norocul nu a ținut cu cei mulți. "U" Cluj pierde Cupa României la loviturile de departajare
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a pierdut dramatic ultimul act al competiției, 0-0 în timpul regulamentar, 4-5 după penalty-uri.

Dacă duelul din tribune a fost dominat de suporterii echipei clujene, pe teren covăsnenii au început mai bine, iar Ciobotariu a fost aproape de a deschide scorul încă din minutul 6, când a reluat alături centrarea lui Matei. Presiunea partidei a părut să își spună cuvântul, iar "studenții" nu s-au regăsit pentru o bună perioadă, în ciuda încurajărilor primite din tribune.

Totuși, după jumătatea reprizei elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, iar Nistor a semnat prima ocazie după ce inițiat Remacle a ratat execuția (22). Imediat, Thiam a profitat de un spațiu în flancul stâng, a trimis puternic la colțul lung, dar balonul a lovit bara (25).

Universitatea Cluj a pus stăpânire pe joc și, la capătul unei acțiuni individuale, Nistor a trimis și el în bară (33). În prelungiri, Gorcea a avut un reflex salvator în fața lui Safranko, iar scorul pauzei în finala Cupei României a fost 0-0 .

Actul secund a început cu o nouă paradă a tânărului portar clujean (52), însă adevăratul spectacol a fost în peluză, unde un show pirotehnic de zile mari a acaparat întreaga atenție, iar tot ce s-a auzit timp de minute bune a fost "Primul pas pe stadion". Partida a stat sub semnul echilibrului în continuare, fără să existe faze periculoase de poartă.

În a doua parte a reprizei, cele două echipe au părut resemnate cu gândul că vor avea de jucat și două reprize de prelungiri. "Studenții" au cerut un penalty pentru un presupus henț în ultimele minute, însă după ce primele 90 de minute s-au scurs, tabela indica 0-0.

Chiar dacă oboseala și-a spus cuvântul, iar ritmul nu a fost cel mai bun, intrările lui Tescan și Ely Fernandes, dar și glasul peluzei au revigorat jocul "studenților", iar cei doi oameni de atac au fost aproape de a dat lovitura, însă Niczuly și defensiva covăsneană s-au opus (102).

Cea de-a doua repriză a fost și mai săracă în fotbal, iar un deznodământ la loviturile de departajare a devenit din ce în ce mai posibil. Chiar dacă Pițian a trecut pe lângă un gol izbăvitor, scorul a rămas acela, iar câștigătoarea avea să se decidă după penalty-uri.

La loviturile de departajare, Universitatea Cluj a avut de două ori șansa de a învinge, după ratările lui Rodriguez și Aganovic, însă Ely Fernandes și Ze Gomes au trimis slab, iar Martic a fost cel care a ratat penalty-ul decisiv.

Au marcat pentru "U" Cluj: Chipciu, Bic, Tescan, Nistor

Au marcat pentru Sepsi OSK: Varga, Tudorie, I. Gheorghe, Ștefănescu, M. Tamas

Au ratat: Ely Fernandes, Ze Gomes, Martic/Rodriguez, Aganovic

Comenteaza