Notele ZIUA, după a treia înfrângere consecutivă a Universității Cluj. “Studenții” au dezamăgit din nou

Notele ZIUA, după a treia înfrângere consecutivă a Universității Cluj. “Studenții” au dezamăgit din nou
| Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

Formația clujeană a ajuns la trei eșecuri la rând, după ce a cedat și în capitală, pe terenul celor de la Metaloglobus, scor 2-0.

Startul dezastruos de sezon nu se mai termină pentru “U” Cluj. “Șepcile roșii” au reușit o singură victorie în primele cinci etape și au pierdut celelalte patru meciuri. Formația pregătită de Cristi Dulca a ajuns pe loc retrogradabil și la o distanță mare de echipele cu care se presupunea că se va lupta pentru promovare. Cu un joc slab și fără să poată lega pase între ei, clujenii s-au făcut de râs și cu Metaloglobus.

Cosmin Dur-Bozoancă – Nota 4. Goalkeeper-ul a avut o evoluție modestă, în nota echipei.

Rareș Takacs – Nota 3. Titular incontestabil în startul noului sezon, jocul apărătorului lateral a dezamăgit din nou.

Miguel Inacio -  Nota 3. Deși a început bine în tricoul lui “U”, evoluțiile sale sunt pe o pantă descendentă.

Artur Crăciun – Nota 3. Stopperul moldovean a evoluat în stilul în care i-a obișnuit pe fani.

Tiago Gomes – Nota 4. Aflat la debutul pentru “U” Cluj, portughezul a încercat mai multe acțiuni, însă nu a avut succes.

Andre Ceitil – Nota 3. La fel ca și în cazul lui Inacio, calitatea evoluțiilor sale se degradează de la meci la meci.

Victor Dican – Nota 3. Tânărul mijlocaș pare că nu își găsește încă locul în linia mediană a formației clujene.

George Florescu – Nota 3. Căpitan la partida din capitală, fostul internațional a avut o evoluție dezamăgitoare.

Alex Pop – Nota 2. Jucătorul revenit la “U” în această vară a fost invizibil în majoritatea timpului.

Rafa – Nota 2. Portughezul a continuat seria evoluțiilor modeste și în partida cu Metaloglobus.

Nicolae Pîrvulescu – Nota 4. Fotbalistul din banda stângă a fost singurul om din atacul clujean care a încercat să creeze pericol la poarta adversă.

Pedro Mendes – Nota 2. Introdus în minutul 54, în locul lui Ceitil. Deși trebuia sa aducă un plus în ofensivă, mijlocașul a fost inexistent în jocul din capitală.

Carol Taub – Nota 2. Introdus în minutul 66, în locul lui Pîrvulescu. La fel ca și Mendes, Taub nu s-a văzut în jocul clujenilor.

Tudor Vomir – fără notă. Introdus în prelungiri, în locul lui Dican.

Cristi Dulca – Nota 3. Echipa suferă atât în ofensivă, cât și în defensivă, jocul fiind unul care nu dă prea mari speranțe că își va reveni în viitorul apropiat.

Pentru Universitatea Cluj urmează duelul cu UTA, de pe propriul teren. Partida e programată vineri, de la ora 19:30.

Comenteaza